Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Miercuri 01 Februarie 2023 - 14587
"Educatie pentru Romania".

Prin cea de-a sasea editie a programului "Educatie pentru Romania", Fundatia Mereu Aproape si partenerul sau RURIS continua sa lupte impotriva abandonului scolar si sprijina 5.000 de copii din mediul rural cu ghiozdane complet echipate pentru noul an de invatamant. Programul se desfasoara anual din 2017 in cadrul campaniei "Lasati-ma sa invat", printr-o investitie in educatie de aproape 280.000 de euro pentru cele sase editii. In total, 20.000 de elevi de gimnaziu din mediul rural au primit ghiozdanele complet echipate cu rechizite pentru cursuri.

Beneficiarii editiei din acest an a programului sunt elevi din ciclul gimnazial de la 38 de scoli din zone rurale din 27 de judete ale tarii: Alba, Arges, Bacau, Buzau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Cluj, Dambovita, Hunedoara, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Ilfov, Maramures, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Satu Mare, Salaj, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Valcea si Vrancea.

Alaturi de copii in primele zile de scoala, Alessandra Stoicescu, Presedintele Fundatiei Mereu Aproape, a spus: "Scoala este ca o livada. In fiecare pom gasesti alte fructe. Unele iti plac de la inceput, altele sunt cam acre. Dar important e sa le mancam pe toate pentru ca toate au cate ceva pentru fiecare dintre noi. Eu sunt absolut imbogatita pentru ca am stat langa copii, pentru ca
i-am simtit si pentru ca am aflat ce vor sa devina. E extrem de important pentru mine personal, ca mama, si pentru noi la Fundatia Mereu Aproape sa fim printre ei, sa aflam ce isi doresc, sa le fim aproape si cu ceea ce au nevoie."

De sase ani, RURIS este partenerul exclusiv al Fundatiei Mereu Aproape care face posibil acest program. "RURIS si Fundatia Mereu Aproape continua acest proiect cu traditie desi contextul actual este unul dificil, prin criza economica pornita de pandemie si accentuata de razboi care a marcat vietile tuturor. Echipa RURIS este aici pentru a sustine copiii si educatia acestora. Pentru noi, proiectul inseamna emotie. Emotia pe care o transmit copiii si nevoia de a incepe scoala cu un minim de rechizite si cu un minim de suport. Credem ca educatia reprezinta motorul cunoasterii si singura sansa catre un viitor mai bun si, prin acest proiect, vrem sa dam o sansa la educatie fiecarui copil si sa aducem un zambet  pe chipul lor. Copiii au nevoie de speranta, siguranta si incredere. Speram ca, odata cu primirea ghiozdanelor, sa sadim in inima lor aceste sentimente si dragul de carte si de scoala", a declarat Catalin Stroe, Fondatorul si Presedintele RURIS.

La primirea ghiozdanelor, descoperind toate rechizitele primite, copiii au exclamat: "De tot aveam nevoie. Si de caiete, si de acuarele, de tot. Imi place foarte mult sa desenez. Si... ador ce am primit aici, in ghiozdanul acesta!", "Imi place foarte mult scoala. Si ghiozdanul acesta - foarte mult. Sunt multumita si va multumim mult!". Dascalii au vorbit despre importanta sprijinirii elevilor: "Unde posibilitatile financiare sunt reduse sau chiar absente, orice mic ajutor poate sa sustina un copil sa-si urmeze traseul educational" - Ramona Bocsan, Director Liceul Tehnologic Felix, Sanmartin, judetul Bihor; "Ceea ce ati facut dumneavoastra nu poate decat sa ne incante si sa ne bucure pentru ca,
intr-adevar, copiii nostri sunt din diferite categorii si chiar aveau nevoie de aceste ghiozdane echipate" -  Antoanela Marin, Director Scoala Gimnaziala Gheorghe I.I.C. Bratianu, Ratesti, judetul Arges.

 

Programul "Educatie pentru Romania" este menit sa incurajeze copiii sa mearga la scoala, in contextul in care, conform datelor Eurostat, rata abandonului scolar timpuriu din Romania a fost de 15,3% in anul 2021. In ceea ce priveste mediul rural, rata de abandon ajunsese la 26% in 2020, ceea ce inseamna ca unul din patru copii de la sat a renuntat la scoala inainte de a termina gimnaziul, potrivit datelor Ministerului Educatiei.

 

Fundatia Mereu Aproape a luat nastere in 2005. Impreuna cu partenerii sai, donatori, companii, jurnalisti si persoane publice, contribuie la dezvoltarea sanatatii, educatiei, culturii si ajuta in situatiile de dezastre. Pana in prezent, prin campaniile de amploare si proiectele sale derulate la nivel national, Fundatia Mereu Aproape a sustinut dezvoltarea societatii cu peste 20 de milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatiamereuaproape.ro si pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.

RURIS este o companie din Craiova, cu capital 100% romanesc, care investeste in activitati de cercetare, dezvoltare si productie de motoutilaje agricole.

In cei 30 de ani de cand este pe piata, compania a evoluat constant, si-a diversificat portofoliul de produse si a reusit sa construiasca o retea solida de parteneri la nivelul intregii tari, dar si in Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Bosnia, Grecia, Slovacia si Franta. RURIS a devenit un brand puternic, care si-a castigat renumele prin respectarea promisiunilor, dar si prin dezvoltarea unor produse fiabile, eficiente si de calitate.  La ora actuala, portofoliul companiei cuprinde peste 300 de produse. Mai multe detalii se regasesc pe www.ruris.ro.  

In ultimii ani, reprezentantii companiei s-au implicat activ in diverse campanii de CSR, in special in domeniul Educatiei si cel al Sanatatii.

0 comentarii3003 vizualizări27 septembrie 2022




rss 2.0
rss 2.0