Universitara sibiana Elena Macavei, prietena si colaboratoarea nasaudenilor prin intermediul Asociatiunii Transilvane, isi da singura de lucru, cerceteaza, calatoreste, scrie si informeaza cititorii cu curiozitati umane si naturale de pe mapamond. Realizari umane de exceptie, carora li se atribuie superlativul de minune, datorate geniului creator ce exprima forta creatiei omului, maiestria inginereasca, arhitecturala si genialitatea operelor artistice. Toate sunt memento-uri ale omenirii, preluate de contemporani din respect pentru inaintasi, de istoria culturii universale, drept MINUNI ALE LUMII, ca de exemplu cele sapte din milenara civilizatie a Egiptului antic, de la Piramida lui Keops si Farul din Alexandria, continuand cu rafinata arta a Greciei antice, de exemplu, Statuia lui Zeus din Olympia si Colosul din Rhodos, intrand apoi in Asia Mica la Templul zeitei Artemis din Efes si Mausoleul din Halicamas, finalizand cu Gradinile suspendate ale Semiramidei din vechiul Babilon, cat si interesante locuri naturale spectaculoase, considerate drept minuni ale lumii naturale.
Autoarea, prin desele calatorii din perioada anilor 1976-1985, 2006-2019, a retrait si rememorat astfel de minuni greu de conceput.
Singura Minune a Lumii Antice ce a strabatut mileniile este Piramida lui Keops. Celelalte sase minuni ale lumii nu au o existenta reala actuala, locurile sunt doar marcate si existenta lor este semnalata doar in scrierile istoricilor, scriitorilor si filosofilor antici.
Autoarea are o imaginatie activa, puternica, fiind inzestrata cu acel entuziasm tineresc fata de lumea inconjuratoare, capabila de a se informa, de a se documenta de a se bucura de fiecare clipa care vine, indiferent cat de greu ar fi inceputul. Fiecare excursie ii aduce bucurii si experiente noi, care conduc spre diferite mistere ce modeleaza credinta lumii prin imbinarea perfecta a trei elemente trup, spirit si suflet, ce reproduc esenta universului format din spatiu, timp si lumina.
Volumul de fata cu trairile de suflet si mesaje ce vin din adancul fiintei sale ca un simbol al prieteniei, un edificiu spiritual cu stari, emotii, imagini traite continuand cu minunile lumii moderne si contemporane vizitate, din spatiul european cum sunt: Castelele de pe Valea Loarei, Palatul Versailles, Luvrul, Palatele lui Petru cel Mare, Ermitaj, Canalul Manecii, Sanctuarul De la Fatima, Portugalia etc. Din spatiul extraeuropean, autoarea ne reda amanunte despre Canalul de Suez, Statuia Cristo Redentor din Rio de Janeiro, Gradinile traditionale din Suzhou, Gradina Botanica din Singapore etc., cat si atatea minuni ale lumii naturale, ca de exemplu: Marea Moarta, Muntele Fuji, Desertul Atacama sau Cataractele Iguazu si Fiordurile din Norvegia si multe altele, insotite de fotografii, detalii istorice si culturale pentru fiecare minune si o bogata bibliografie romaneasca si straina spre a fi in folosul celor dornici de a cunoaste lumea, de a deslusi tainele nestiute ale gandirii umane si ale naturii, continuand creatia lui Dumnezeu.
Autoarea volumului s-a infratit cu stiinta, cu natura, cu cultura, cu geografia si traseele turistice ca un artist al spiritului ce transforma visele in realitate, incitand cititorul la reflectie.
O rugam pe colega Elena Macavei sa primeasca respectul astristilor nasaudeni, respect care nu se cumpara ci se castiga cu fiecare gest frumos, cu fiecare carte, cu fiecare cuvant de alinare si cu fiecare zambet adus pe chipul celuilalt. Deci o minte noua intr-o lume noua care ramane mereu "suflet in sufletul neamului meu" cu acel proces continuu de a comunica prin scris, cum este cartea de fata ce trezeste interes si o rememorare a istoriei si gandirii umane, ratacind prin locuri mai putin cunoscute, printre idei, bucurii si emotii, adica trece prin simfonia vietii, care stie sa faca din legenda o realitate.
Ioan Mititean
0 comentarii | 35 vizualizări | 01 februarie 2024 |