
Miercuri, 22 martie 2023, ora 13.00, Complexul Muzeal Bistrita Nasaud, sectia Casa Argintarului va invita la vernisajul expozitiei de pictura "Popas in amintiri" a artistului plastic Gheorghe Toxin. Nascut in Campulung Moldovenesc la 16 ianuarie 1944, a absolvit Liceul "Dragos Voda" din orasul natal, a urmat Facultatea de Arte Plastice din Iasi, finalizand in anul 1965 la clasa profesorilor N. Florea si F. Bartok.
Realizeaza scenografia pentru formatia de papusari a Casei de Cultura din Campulung si participa la creatia unui film de animatie unde coordoneaza cercul de cineasti amatori.
Artistul Gheorghe Toxin ilustreaza grafic numeroase reviste, ilustratii de carte si impreuna cu Ion Filipciuc publica lucrarea "Viitorul cineastilor amatori" in anul 1981.
Participa la numeroase expozitii in orasul natal si Suceava dar si la expozitii personale in Bistrita unde a locuit o perioada. Prezent la anualele Cenaclului U.A.P Suceava, organizeaza expozitii: "Sulina - un capat de lume" - pictura, Galeriile de Arta din Piata Mica, Bistrita, "Acuarela dragostea mea", Bistrita, "Calator prin tara" - acuarela, unde aristul ne cheama sa urmam o calatorie prin tara pornind de la Campulung Moldovenesc, Agapia, Sibiu si pana la Tulcea.
Ca director al Clubului Copiilor si Elevilor din Campulung Moldovenesc, se implica in diferite cercuri de creatie. Profesorul Gheorghe Toxin acorda o mare atentie depistarii talentelor din scolile in care si-a desfasurat cariera didactica, organizeaza expozitii cu elevi atat in tara cat si in strainatate (Iugoslavia, 1983).
Lucrarile artistului Gheorghe Toxin se afla in colectii particulare in Romania, Campulung Moldovenesc, Bistrita, Iasi, Sibiu, Ploiesti, Constanta, Sulina, Buzau, Piatra-Neamt, Suceava dar si in strainatate Franta, Serbia si Cehia.
Va asteptam cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilas
![]() | ![]() |
0 comentarii | 2618 vizualizări | 21 martie 2023 |