Un grup de organizatii care promoveaza libertatea presei si buna guvernare si institutii media reprezentative protesteaza fata de decizia procurorilor DIICOT de a cere jurnalistilor Rise Project sa isi dezvaluie sursele.
In atentia:
Procurorului General al Romaniei, domnul Alex Florin Florenta, Procurorului sef al DIICOT, doama Alina Albu, Inspectiei Judiciare, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrului Justitiei, doamna Alina Gorghiu.
Stimata doamna, stimate domn
Consideram inacceptabil pentru un stat de drept modul in care procurorii DIICOT Caras-Severin pun presiune asupra jurnalistilor RISE PROJECT, solicitandu-le printr-o ordonanta sa predea catre organele de urmarire penala informatiile obtinute din documentarile jurnalistice. Jurnalistii Rise Project au publicat recent o serie de investigatii care arata cum mii de cetateni asiatici ajung pe strazi in Romania, abandonati de firmele de recrutare care i-au adus aici, si decid sa fuga in alte tari europene prin intermediul retelelor de trafic de migranti. Investigatia jurnalistica a avut loc in paralel cu cea a procurorilor, potrivit jurnalistilor Rise Project, si a dezvaluit inclusiv faptul ca unul dintre cei anchetati pentru trafic de migranti este ruda cu seful Brigazii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Timisoara, unitate care sprijina investigatiile DIICOT, dar si existenta unor legaturi de rudenie si prietenie dintre seful retelei si alti angajati ai MAI.
Jurnalistii au fost chemati intai ca martori, pentru ca, mai apoi, procurorul sef al Biroului Teritorial DIICOT Caras-Severin, Carmen Vranceanu, sa solicite, printr-o ordonanta, "predarea de catre comunitatea independenta de jurnalisti RIJE (n.r. RISE) PROJECT a datelor aflate in posesia sau sub controlul sau, care au stat la baza materialelor jurnalistice intitulate Afacerea "Migrantul" (I, II si III)".
Actiunea procurorilor DIICOT Caras-Severin este abuziva, contravine legislatiei si jurisprudentei europene si romanesti si incalca normele eticii jurnalistice.
Protectia surselor jurnalistice este si un privilegiu legal, dar si o obligatie profesionala a jurnalistilor. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, conform Constitutiei, este parte a dreptului intern romanesc, are o cazuistica bogata legata de dreptul jurnalistilor la protectia surselor. De asemenea, legislatia interna statueaza ca atare acest privilegiu profesional - legea audiovizualului, legea Agerpres, legea SRR-SRTV. Noul Regulament european privind libertatea mass-mediei garanteaza, la randul sau, protectia surselor jurnalistice.
Restrangerea acestui drept la protectia surselor se poate face doar acolo unde se demonstreaza necesitatea apararii unui interes public superior (de ex. daca e pusa in pericol siguranta nationala sau corecta desfasurare a unei anchete penale) dar numai daca interferenta cu drepturile jurnalistilor este proportionala (de ex. daca organele de ancheta au epuizat toate celelalte metode de a lamuri faptele).
In speta de fata procurorii nu au demonstrat ca cerinta lor indeplineste principii ca cele mentionate mai sus, dovada fiind si solicitarea acestora ca jurnalistii sa predea organelor de ancheta penala absolut toate documentele care au stat la baza investigatiilor jurnalistice. Subliniem ca nu este rolul jurnalistilor sa se transforme in organe de ancheta penala iar obligarea acestora la a colabora cu procurorii si politistii reprezinta o incalcare a drepturilor fundamentale la libertatea de exprimare si libertatea presei, care nu poate fi acceptata in lipsa unor decizii legale atent si clar fundamentate si revizuite de autoritati independente.
Precizam ca nu este pentru prima oara cand procurorii DIICOT hartuiesc jurnalisti si pun in pericol protectia surselor jurnalistice. Astfel de cazuri de hartuire au fost cele ale jurnalistului brailean Alin Cristea si ale echipelor editoriale ale Libertatea si Newsweek. La acestea se adauga multe alte cazuri care nu au devenit publice.
Consideram ca un stat democratic dispune de alte metode de a investiga infractiuni in afara de hartuirea jurnalistilor.
Avand in vedere cele expuse mai sus, va solicitam sa luati masuri, in conformitate cu atributiile legale ale institutiilor pe care le conduceti, pentru:
Infirmarea ordonantei emise de DIICOT Caras-Severin.
Cercetarea modului in care s-a desfasurat investigatia procurorilor DIICOT in cazul Rise Project.
Implementarea la nivelul Institutului National al Magistraturii a unor programe sustinute de formare profesionala a magistratilor in domeniul jurisprudentei CEDO referitoare la libertatea de exprimare, libertatea presei si a drepturilor jurnalistilor, cum ar fi cel la protectia surselor. Politistii judiciari trebuie, de asemenea, sa fie beneficiari ai unor cursuri similare.
Active Watch
Centrul pentru Jurnalism Independent
Context. ro
Expert Forum
Átlátszó Erdély/Transilvania Transparenta
Redactia Recorder
Dela0. ro
Centrul de Investigatii Media
Pressone
Militia Spirituala
APADOR-CH
Funky Citizens
Redactia Hotnews
Centrul FILIA
Info Sud-Est
Inquam Photos
Public Record
Misreport
Redactia Snoop
Redactia PaginadeMedia
Casa Jurnalistului
0 comentarii | 1204 vizualizări | 19 iulie 2024 |