Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Miercuri 19 Februarie 2025 - 14587
Trei tineri din Teleorman, membri ai unei grupari specializate in inselaciuni cibernetice, au fost prinsi.

Au fost dusi la audieri si retinuti pentru 24 de ore, de politistii Serviciului de Investigatii Criminale Bistrita-Nasaud. La data de 6 iunie a.c., politistii Serviciului de Investigatii Criminale Bistrita-Nasaud au descins la locuintele a trei tineri din judetul Teleorman, banuiti de savarsirea infractiunilor de inselaciune, acces ilegal la un sistem informatic si efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos.

 Din investigatiile si cercetarile efectuate a reiesit faptul ca, in perioada martie-mai 2024, prin intermediul unor aplicatii web si mobile specializate, cei trei ar fi demarat o campanie SPAM prin mesaje SMS, sub forma: "Contul tau (*denumirea unor banci) a fost dezactivat. Pentru a-l activa trebuie sa iti verifici datele accesand urmatorul link:.."

 In acest fel, acestia ar fi transmis mesaje catre mii de numere de telefon, generate aleatoriu si care apartin unor persoane de pe intreg teritoriul tarii. Persoanele care dadeau curs solicitarii prin accesarea link-ului din SMS erau directionate catre copii fidele ale site-urilor bancilor, pentru a-si introduce datele. Datele introduse ar fi fost folosite ulterior pentru efectuarea, in mod fraudulos, de operatiuni de tranzactionare si retragere numerar.

 Pana la aceasta data, politistii bistriteni au indicii ca zeci de persoane din toata tara au fost inselate in acest fel, iar prejudiciul total, cauzat prin comiterea infractiunilor, urmeaza sa fie stabilit.

 

La perchezitii au fost descoperite si ridicate in vederea continuarii cercetarilor telefoane si cartele SIM, laptopuri, carduri de memorie si dispozitive cu valoare probatorie pentru cauza.

Tot ieri, 6 iunie, politistii au pus in aplicare trei mandate de aducere. Cei trei tineri au fost condusi la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, iar dupa audieri au fost retinuti pentru 24 de ore. In cursul zilei de astazi, 7 iunie vor fi prezentati Parchetului de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud in vederea arestarii preventive.

 

Actiunea a beneficiat de sprijinul politistilor din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Teleorman, Serviciul pentru Actiuni Speciale si Criminalistic, precum si al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Teleorman. Suportul de specialitate a fost asigurat de Directia de Operatiuni Speciale.

 

Politistii Serviciului de Investigatii Criminale continua cercetarile pentru documentarea si tragerea la raspunde a persoanelor vinovate de comiterea faptelor.

0 comentarii203 vizualizări07 iunie 2024




rss 2.0
rss 2.0