
La data de 11 septembrie a.c., politistii rutieri din Beclean au dispus retinerea, pentru 24 de ore, a unui tanar, de 26 de ani, din Taure, comuna Nimigea, cercetat pentru infractiuni la regimul rutier. Barbatul in cauza, conducator al unui autoturism, a fost oprit pentru control pe Drumul National 17, in Beclean, de catre politistii Compartimentului Rutier Beclean.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,13 mg/l alcool pur in aerul expirat, dupa care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, in vederea stabilirii alcoolemiei. Totodata, in urma verificarilor, politistii au constatat faptul ca nu este posesor de permis de conducere.
Cercetarile in cauza sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunilor de conducere unui vehicul fara permis de conducere si conducere sub influenta alcoolului sau a altor substante. In cursul zilei de astazi, cel in cauza va fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Beclean, in vederea dispunerii unei noi masuri preventive.
.
Tanar din Josenii Bargaului, depistat de politistii Serviciului Rutier, banuit de comiterea infractiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale
La data de 11 septembrie a.c., in urma verificarilor efectuate, politistii Serviciului Rutier Bistrita-Nasaud s-au sesizat din oficiu si au intocmit un dosar penal in care efectueaza cercetari pentru comiterea infractiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.
Banuit de comiterea faptelor este un tanar de 21 de ani, Josenii Bargaului care a fost depistat de politisti in timp ce conducea un autoturism care rula cu viteza peste limita legala, pe Drumul National 17, prin localitatea Tiha Bargaului.
La solicitarea documentelor, tanarul a prezentat politistilor un permis de conducere eliberat de autoritatile Irlandeze care nu prezenta toate elementele de siguranta ale unui permis autentic, existand suspiciunea rezonabila ca este fals.
Cercetarile sunt continuate de catre politistii din cadrul Serviciul Rutier Bistrita.
0 comentarii | 63 vizualizări | 13 septembrie 2023 |