De la incetarea activitatii, de acum vreo trei ani, discutiile despre marirea pensiilor, scaderea lor, amenintarea cu incetarea platilor este un concert continuu pe toate televiziunile. Solistii sunt mai intai oamenii politici care-si propun sa lumineze ultimii nostri pasi din viata, sa ne faca fericiti, si din Parlament, apoi de la ministri de resort sau lucratori in aparatul ministerial al muncii, partitura trece la jurnalisti, si apoi, vorbele se aud de pe ecran, de la crainici, care, dau repede si degraba vestile tot timpul proaste despre pensii. Toate sunt menite sa ne puna in stare de atentie, de emotie, sau, dupa opiniile unora, chiar sa ne sperie.

Facand un calcul, cum ca fiecare pensionar aloca o ora pe zi, ceea ce este infim, deoarece mai trece de pe un program pe altul, ba si uita aparatul mergand doar pe post de baraitoare, cetateanul ajunge catre o ora si jumatate pe douazeci si patru de ore. La un an intreg, circa cinci sute patruzeci de ore, din care daca scadem patruzeci, raman bine spre cinci sute. Timp, cum spuneam, de sperante, spaima si deznadejde, altfel, de unde conversatiile, -oare ne mai da, oare ne cresc parlamentarii cum spun, ne scad?... Toate cuvintele rostite cu vocea tremuranda, cu intristare pana la, fie ce-o fi! Oricum medicamentele ne mananca si banii si sanatatea, spun unii mai pesimisti.

Oricine a auzit de pensiile nesimtite: de cei care iau lunar sume pentru zece pensionari. Li se cuvine, au adus servicii statului care in loc sa fie ca Greuceanu este ca si calul costeliv care nu mai primeste jeratec  si nu va mai pune carnita pe el, nu se va mai "surlui" niciodata.

In timpul emisiunilor dintr-un an" invatand cate trei cuvinte pe ora intr-o limba straina, cu o mie cinci sute de cuvinte, am putea vorbi, fara probleme, limba swahili. Ori, am fi putut spune rugaciunile trebuincioase, sa sapam primavara gradina sau sa citim caietul "Oracol" din copilaria primelor iubiri. 

Vrem nu vrem, nu putem sa nu vedem ca avalansa, potopul de informatii in care sunt impachetate baliverne, este o forma de a tine ocupata mintea oamenilor cu lucruri care sunt de apanajul specialistilor, serios exprimate de universitari, de functionari prezenti sau fosti ai ministerelor, care fac scurta la limba incercand sa spuna despre lumea viitoare a pensiilor. Dupa elaborarea de formule se introduc coeficienti care dau sperante - vor creste, vor creste; sunt bani - , dupa care discutiile se tempereaza si se incheie cu certitudinea ca unii chiar vor pierde din pensie. 

O atitudine perfida a mai marilor statului, fata de milioanele cu pensii care nu le sunt suficiente pentru trai. Si aceasta, cand se clameaza peste tot: pensii, pensii, pensii, ceea ce suna atat de asemanator cu vorbe, vorbe, vorbe, cum scria Shakespeare, acum secole, intr-o piesa.

Victor Stir