Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Economie-Finante Duminica 13 Iulie 2025 - 14587
Impozitarea veniturilor din dividende distribuite dupa data de 1 ianuarie 2025.

D.G.R.F.P. Cluj-Napoca informeaza  contribuabilii ca, prin OUG nr.156/2024,  publicata in M.O.  nr.1334/31.12.2024, au fost aduse modificari si completari Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare , in ceea ce priveste impozitarea veniturilor din dividende distribuite dupa data de 1 ianuarie 2025.

Astfel, se modifica cota de impozit pe  veniturile  din dividende de la 8% la 10% pentru:

- dividendele  platite de o persoana juridica romana catre o persoana juridica romana ;

- dividendele platite de o persoana juridica persoanelor fizice, inclusiv  castigul obtinut de acestea  ca urmare a detinerii  de  titluri de participare definite de legislatia in materie la organisme de plasament colectiv;

- dividendele platite  de un rezident persoanelor nerezidende .

            In cazul dividendelor distribuite in baza situatiilor financiare interimare intocmite in cursul anului 2024/anului fiscal modificat care incepe in anul 2024, cota de impozit pe dividende este de 8%, fara recalcularea impozitului pe dividendele respective, dupa regularizarea acestora pe baza situatiilor financiare anuale aferente exercitiului financiar 2024/anului fiscal modificat care incepe in anul 2024, aprobate potrivit legii.

Totodata, reamintim contribuabililor ca  impozitul pe dividende se declara si se plateste la bugetul de stat, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care se plateste dividendul. In cazul in care dividendele distribuite, potrivit legii, nu au fost platite pana la sfarsitul anului in care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende aferent se plateste, dupa caz, pana la data de 25 ianuarie a anului urmator, respectiv pana la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat urmator anului in care s-a aprobat distribuirea dividendelor.

Baza legala:

- art.LXIV pct.1,9 si 15 si art. LXV din OUG nr.156/2024 privind unele masuri fiscal-bugetare in domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea unor termene.

- Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

 

Compartimentul Comunicare Relatii Publice si Mass Media

0 comentarii3668 vizualizări16 ianuarie 2025




rss 2.0
rss 2.0