Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Sambata 12 Iunie 2021 - 14587
CUGETA SPRE INALTIMI SI INTRA IN LUMINA.

In casa Veronica Micle ( Biblioteca orasaneasca Nasaud) de ziua poetei, respectiv 22 aprilie 2021, preotul Lucian de la catedrala Sf. Nicolae, ne-a oferit doua carti cu dedicatie, semnate de preotul scriitor VASILE BENI, din Bistrita, un creator si culegator de povestiri biblice, scrise cu delicatete sufleteasca si multa sensibilitate - "Popasuri Duhovnicesti la Duminici si Sarbatori" si "Sa ne facem timp si pentru suflet", volume ce scot la lumina dimensiunea umana prin nevoia comunicarii cu cele sfinte, azi, maine si in vesnicie.

Cu o discreta marturisire crestina, preotul scriitor filtreaza stari si senzatii, intrebari si raspunsuri, ca un altar in centrul universului ce ne indeamna a ne face timp si pentru suflet, sa iubim pe Dumnezeu, pe aproapele sau si sa implinim cu sfintenie cele zece porunci, sa frecventam Sfanta Biserica, pentru ca, daca ar fi mai multi oameni la biserica, ar fi mai putini la tribunale, la inchisori si la spitale si mai putine drame in familie si mai putine rele in lume.

Cele doua carti surori, aparute in preajma Marii Sarbatori a Crestinatatii - INVIEREA DOMNULUI, se completeaza reciproc si deschid o mare fereastra spre credinta strabuna, spre adevar, frumos, maret si harul povestirii cu care  Bunul Dumnezeu l-a inzestrat pe autor.

Volumele de fata, scoase la prestigioasa Editura Nosa Nostra, aduc pentru cititori roade vrednice de lauda Invatatorului nostru Iisus si Maicii Domnului. La fiecare pagina, fiecare mesaj reprezinta o hrana duhovniceasca pentru crestini, indemnuri, sfaturi si bune exemple ce ne dau lumina ca si Soarele si luna de pe cer, invataturi si pilde de urmat, indemnuri de a face cat mai mult pentru suflet si sa vorbim despre ce Dumnezeu ne invata. Doua carti impodobite cu ganduri curate, meditatii si pilde de urmat, doua carti spre slava lui Dumnezeu si rodirea sufletului.

Autorul volumelor ne indeamna sa cinstim Biserica, Sfanta Liturghie si Sfanta Zi de Duminica  si celelalte sarbatori de peste an, care constituie limanuri pentru corabiile sufletelor.    Prima zi de creatie a fost Duminica, Dumnezeu - Fiul a inviat a treia zi din morti, tot Duminica, Duhul Sfant s-a pogorat peste Sfiintii Apostoli la Rusalii, Duminica. Deci Duminica e zi de bucurie in care praznuim zidirea lumii de catre Dumnezeu-Tatal.

Mai mult ca oricand, in zilele de criza ce le parcurgem, Biserica ramane o viata noua in Iisus Hristos, corabia Mantuirii, o punte intre cer si pamant, intre vesnicie si vremelnicie, fantana nesecata a darurilor dumnezeiesti, stalp si temelie a adevarului. Prin Sfanta Liturghie Hristos vine pentru a ne sfinti si a ni se darui prin impartasanie, iar Hristos in acele clipe este Preot, jertfa si Altar. Savarsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului, iar ca scop sfintirea credinciosilor si iertarea pacatelor, clipe de  reflectie si de bilant, invataturi si pilde si felul cum ne comportam.

Paginile de inceput sunt semnate de doi scriitori de talie inalta, preot profesor Nicolae  Feier si Menut Maximinian, care au precizat: "Sintezele sale au o unitate stilistica bine conturata, care arata deja maturitate in abordare si trecerea prin sinele sau intelectual si cel al trairii  duhovnicesti a fiecarui subiect ales  cu atentie si tratat in functie de obiectivele operationale pe care si le propune spre a fi atinse. "Ma bucur spune parintele scriitor Feier, ca sunt coleg de slujire cu autorul volumelor, parintele protoiereu Vasile Beni, un om bogat in idei si fapte demne".

Directorul cotidianului nostru Menut Maximinian, care gazduieste saptamanal cuvintele de intelepciune scrise de autor, spune:

"Cuvantul parintelui Vasile Beni este o punte pe care trecand, putem duce sufletul in vesnicie, fiind oglinda prin care ne putem redescoperi vazandu-ne chipul."

Poeziile sale realizeaza  conturul geografic si sufletesc a unei lumi in plina transformare, ce imbogatesc pulsul vietii si sugereaza curgerile continuitatii  spiritualitatii crestine.

         "Biserica, spital duhovnicesc.

         Biserica, o casa, a Tatalui Ceresc.

         Biserica, un loc sfintit si sfintitor,    

         Biserica, salasul tuturor.

                     Aici, noi ne rugam, plecandu-ne  genunchii,

                     Aici, parintii isi boteaza pruncii

                     Aici, ne spovedim si impartasim

                     Aici, noi invatam cum sa iubim.

Aici, aflam despre iertare,

Si tot aici, noi invatam ce-nseamna sa fii mare

Cand ierti, te-asemeni lui Iisus!

Si-atunci esti mare, doar cand esti supus."    

                                                          (Biserica)


 

  Ioan si Lucretia Mititean

0 comentarii1225 vizualizări25 aprilie 2021




rss 2.0
rss 2.0