Adevarul umbla cu capul spart.          -          Cine cuteaza sa spuna adevarul poate lesne umbla batut, ca marul.          -          Adevarul invinge orice.          -          Copiii ?i nebunii spun adevĂrul.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
ONG-uri Joi 20 Septembrie 2018 - 11856 vizitatori azi
Arhitectii cer sprijinul pentru a intocmi o lista a celor mai apreciati colegi ai lor din ultimii 100 ani!

Filiala Transilvania a Ordinului Arhitectilor din Romania (OART) roaga presa, beneficiarii, sau pur si simplu oamenii care au cunostinta de proiecte arhitecturale de exceptie, cu impact major asupra mediului urban si a spatiului rural adiacent, cu implicatii asupra calitatii vietii, sa le faca publice. In incercarea de a raspunde unei solicitari venite din partea unui reputat profesor care intentioneaza sa publice doua albume dedicate arhitectilor care s-au remarcat in ultimii 100 de ani cu lucrari in judetul Cluj si in zona Transilvaniei, OART a decis sa consulte atat membrii Ordinului, cat si opinia publica.

"Am fost invitati, alaturi de Uniunea Arhitectilor, de colegi istorici si de alti experti, sa facem aceasta lista. Consideram ca e foarte important ca, alaturi de parerile celor care "fac" lucrarile (am trimis deja informare catre toti membrii nostri), la fel de importante sunt si parerile celor care beneficiaza de ele. Si nu ma refer aici numai la proprietarii unor imobile, gradini, amenajari arhitecturale, ci si la beneficiarii indirecti, "vizuali", spectatori daca vreti, care poate si-au "consemnat" ca apreciaza in mod deosebit o anumita cladire vazuta zilnic. Sau au vazut-o o singura data si nu si-o mai pot scoate din cap. Acum o pot propune pentru a fi apreciata si de posteritate. Cred cu tarie ca avem nevoie de acest input subiectiv, frumos, pe care il dau "nespecialistii", pentru ca ne completeaza in mod natural. Astfel, impreuna, vom putea propune cu adevarat cele mai bune lucrari", a precizat presedintele OART, Daniela Maier.

Va aducem aminte, una dintre prioritatile declarate ale noii conduceri a OART este imbunatatirea comunicarii si a relationarii interne- cu arhitectii din toate judetele membre ale Ordinului, si externe- atat cu presa si cu opinia publica in general, cat si cu (potentialii) clienti/beneficiari ai serviciilor de arhitectura. 

Propunerile se pot trimte pana pe 5 iulie 2018, pe adresa de e-mail: secretar@oartransilvania.ro. Propunerile se recomanda a fi nominale- sa contina numele arhitectului si al proiectului- sau, in cazul in care nu se cunosc aceste date, sa fie trimise locatia/locatiile exacte ale lucrarii, alaturi de fotografii cat mai detaliate ale lucrarii.

OART va trimite propunerile colectate catre autorul enciclopediei, urmand ca selectia finala sa o faca acesta. Cele doua volume ale albumului urmeaza sa apara pana la sfarsitul acestui an.

 

0 comentarii1372 vizualizări25 iunie 2018




rss 2.0
rss 2.0