In 2017 Fundatia Progress Bistrita aniverseaza 15 de activitate. Ca sa marcam acest moment aniversar, am stat de vorba cu Dr. Camelia Crisan - Directorul Executiv al Fundatiei, care se afla pentru cateva zile la Bistrita.

 R: In 2017 Fundatia Progress Bistrita aniverseaza 15 de activitate neintrerupta. Care sunt gandurile si emotiile care te incearca in acest ceas aniversar?

Camelia Crisan: Cand in 2002 am inceput activitatea noastra sub acest nou nume - Fundatia Progress Bistrita, transformandu-ne din Fundatia Cristalina PSG, care avea drept obiective activitatea umanitara si culturala, nu ne-am gandit ca vom ajunge asa de departe. Am parcurs, impreuna cu sectorul non-profit din Romania, toate fazele maturizarii - de la o organizatie de calibru local si bugete mici, la una ce are in prezent obiective strategice de dezvoltare pe termen mediu si lung, cu activitati pe care le realizam chiar si dincolo de granitele Romaniei si cu o echipa extrem de performanta. Emotiile sunt pozitive, iar gandurile bune!

R: Fundatia Progress este cunoscuta la noi in oras mai ales prin proiectele de renovare ale gradinitelor si cele de tineret. In ce alte directii s-a dezvoltat activitatea Fundatiei in ultimii ani?

Camelia Crisan: Cred ca au existat cateva momente foarte importante in istoria noastra organizationala. Primul moment astral, daca-i pot spune asa, a fost colaborarea noastra cu una dintre cele mai mari organizatii de tineret din Marea Britanie, patronata de Alteta Sa Regala Printul de Wales (sau Printul Charles cum il stiu pe ASR cei mai multi dintre conationalii nostri). A fost o perioada interesanta, pentru ca am testat gustul pentru voluntariat si gazduirea de voluntari la noi in oras si la noi in judet, realizand si primele noastre initiative comunitare. Ceea ce mi se pare interesant din acea perioada e ca am lucrat cu o serie de voluntari de la Colegiul National Liviu Rebreanu - si ei si noi invatam lectii de implicare civica. Despre doi dintre ei stiu ca  au ramas angrenati in treburile cetatii - Eugenia Muresan, sau Gili cum ii spunem noi, a continuat sa lucreze cu noi chiar si dupa ce a terminat liceul si a devenit studenta la medicina si medic la UPU Cluj si este membra in Consiliul de Conducere al Fundatiei, iar Mihai Chereji este activist civic la Cluj, a militat chiar si in strada pentru Rosia Montana. Am ramas prietena cu ei toti si tinem legatura pe Facebook si ma bucur sa aud ca toti cei care au lucrat cu noi in verile toride ale liceului sunt azi tineri intelectuali si contributori la dezvoltarea si bunastarea noastra, a tuturor. O activitate paralela cu proiectele comunitare de la Bistrita a fost in anii de inceput ai Fundatiei Progress proiectul Centrului Educational pentru Copiii Rromi de la Barbulesti (jud. Ialomita). Am lucrat in una dintre cele mai violente si sarace comunitati ale Romaniei timp de 5 ani - din 2002 si pana in 2007. Prin 2004 sau 2005 UNICEF - care ne finanta proiectul - a declarat interventia noastra  best practice (adica model de buna practica) si am fost prezentati in publicatia lunara editata de Natiunile Unite de la New York. Dupa 2007 am inceput si activitati de consultanta, astfel ca pana in 2009 am consiliat organizatii care lucrau cu copiii proveniti din centre de plasament, pentru ca acestea sa-si diversifice finantarea si sa poata accesa fonduri europene. Acel proiect a fost finantat de World Learning si a implicat o munca de coordonare enorma, pentru ca lucram concomitent cu ONG-uri din peste 6 judete.

R: Ati dus experienta bistriteana si in alte judete…

Camelia Crisan: Da, incepand cu acel proiect, ne-am dat seama ca ceea ce acumulam ca experienta cu mici proiecte comunitare in judetul Bistrita-Nasaud puteam transfera ca expertiza si in alte parti. Am avut cateva mici proiecte finantate de Primaria Bistrita si in ultimii ani si doua proiecte finantate de catre Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud. Pana in 2014-2015 echipa noastra cea mai numeroasa pentru implementarea de proiecte a fost la Bistrita. Am lucrat cu tineri la inceput de cariera, cu persoane mai experimentate in munca asociativa, cu unii am ramas prieteni, de unii ne-am despartit in termeni mai putini buni - nimeni nu e perfect. Cred insa cu tarie un singur lucru - cat ne-a stat in putinta am oferit cadrul tuturor sa se dezvolte, sa-si faca relatii, sa invete, sa contribuie. Dupa anul 2014 insa, si mai ales din 2015 si pana in prezent am inceput sa lucram mai strategic. Si finantarile noastre au crescut ca ordin de marime - de la bugete de 30.000 - 40.000 de euro, am inceput sa gestionam bugete per proiect de aproximativ 270.000 de euro. Acest fapt a impus sa crestem si profesionalismul echipei Fundatiei, atat in management de proiect cat si din punct de vedere al managementului financiar.

R: Cam cate proiecte ati implementat pana in prezent?

Camelia Crisan: Ufff, e greu sa raspund. Pentru ca au fost ani in care am avut 6 sau 7 grupe de voluntari, fiecare lucrand la un mic proiect comunitar distinct (de exemplu renovarea scolii primare din Unirea sau impadurirea cu stejar rosu a unei arii din comuna Cetate), sau ani in care am lucrat la un singur proiect implementat concomitent in 14 judete (proiectul Al treilea spatiu al cetateniei active). Fiecare dintre ele a solicitat alt tip de competente din partea echipei si a avut alt nivel de complexitate. Probabil ca daca ar fi sa le insir asa, ca margelele pe o ata, strict numeric, am coordonat intre 60 si 70 de proiecte.

R: Si din cele 60-70 care a fost proiectul tau favorit?

R: Asta chiar ca e o intrebare grea. Fiindca fiecare proiect mi-a dat ceva, am invatat ceva si fiecarui proiect in parte i-am dat cat am putut din energia mea. Insa, daca-mi permiti, as spune ca am avut cel putin 3 proiecte favorite. In doua am participat direct, iar pe al treilea l-am admirat de la distanta, insa chiar daca a fost o relatie la distanta, a fost un proiect care ne-a scos din aria de confort si ne-a facut sa evoluam ca organizatie. O sa incep cu acesta, iubirea de la distanta. Proiectul se cheama: Socacitele - bucataresele comunitatii. A fost finantat de Ministerul Culturii cu fonduri norvegiene, iar obiectivul lui a fost sa potenteze patrimoniul imaterial - gastronomic al Vaii Somesului. Am lucrat cu Smaranda Muresan - unul dintre cei mai titrati si tineri specialisti etnografi ai judetului nostru si cu o pleiada de alti profesionisti. Ce vreau sa remarc este ca acest proiect mare a putut avea loc pentru ca in anul anterior Consiliul Judetean Bistrita - Nasaud ne-a finantat o initiativa-pilot, numita Bistrita Gastronomica, o suma modica, dar fara aceasta investitie in dezvoltarea competentelor noastre, n-am fi putut accesa o finantare mai mare. Proiectul cu socacitele a fost mi-nu-nat! Tin minte ca a venit la evenimentul final o reprezentanta a Ambasadei Norvegiei in monitorizare si a primit o gaina impanata de nunta. Se intreba cum o va transporta pe avion spre Bucuresti, iar cineva din echipa i-a spus ca in extremis, poate sa o lase la pilot. Site-ul proiectului mai exista si cei care doresc sa afle mai multe il pot accesa: www.socacite.ro. Al doilea proiect care mi-a placut mult a fost, dealtfel, si prima noastra initiativa de a oferi servicii de cercetare. Se cheama in engleza: Do I really care what you think about me? (Imi pasa cu adevarat ce crezi despre mine) si a implicat realizarea unei cercetari la nivelul orasului Bistrita cu tineri si reprezentanti de institutii publice despre perceptia pe care comunitatea o are despre tineri. Proiectul a implicat si o deplasare in Marea Britanie unde am prezentat rezultatele si am facut o comparatie intre ce credeau orasenii din Bedford despre tinerii lor si bistritenii despre tinerii nostri. Tin minte ca ne-au cazat acolo intr-o biserica transformata in hostel si ca am repetat toata noaptea sustinerea de discursuri in engleza. A fost incredibil si distractiv. Sunt convinsa ca toti voluntarii acestui proiect isi aduc aminte cu placere de aventurile noastre in Albion. Al treilea proiect de pe lista de favorite este cel pe care-l realizam chiar in prezent: Code Kids - Copiii fac coding in bibliotecile publice.

R: Coding….

 Camelia Crisan: Adica programare. Acesta e un proiect special, pentru ca vizeaza obiective de dezvoltare pe termen mediu si lung. Probabil ca cititorii nostri sunt familiarizati cu faptul ca programarea este o competenta esentiala, hotaratoare pentru un copil, care se pregateste sa intre pe piata muncii in urmatorul deceniu. Studii ale Universitatii Oxford si Forumului Economic Mondial ne spun ca tehnologia va afecta profund modul in care vom munci in viitor si ce tipuri de abilitati sau domenii de activitate vor fi favorizate, ca urmare a unui val masiv de robotizare si automatizare.  Proiectul Code Kids se adreseaza cu precadere copiilor din mediul rural si urban mic si ii ajuta sa priveasca cu incredere in viitor, avand certitudinea ca vor fi printre cei norocosi, cei care-si vor gasi un loc de munca si vor avea sansa bunastarii. Lucram in 7 judete: Salaj, Bihor, Valcea, Arges, Timis, Arad, Gorj, respectiv in 29 de localitati rurale. In fiecare din aceste localitati exista un club de coding infiintat sub patronajul bibliotecii publice locale si sub coordonarea bibliotecilor judetene, iar copiii parcurg teme care le permit sa dobandeasca abilitati de baza in programare, sau, cum spune tata, noi le dam sansa acestor copii sa castige o paine.

R: Observ ca nu ai enumerat judetul nostru?

Camelia Crisan: Da, din pacate nu implementam acest proiect in judetul Bistrita-Nasaud. Asteptam un interes mai mare al bibliotecilor publice pentru acest gen de initiativa si, cu mare drag, vom veni si acasa. Exista sanse sa se intample acest lucru, mai ales ca finantatorul nostru - Fundatia Romano-Americana si-a exprimat interesul de a sustine proiectul si pentru urmatorii ani, iar la inceputul anului viitor vom demara si o campanie nationala de strangere de fonduri, asa ca vom avea potential resurse sa investim si in localitatile rurale ale judetului nostru. Unele biblioteci judetene, cum ar fi Harghita sunt dispuse ele sa aloce bani pentru a activa cluburi in judetele lor, urmand ca noi sa venim cu interventia educationala si de includere a cluburilor in reteaua nationala, iar noua acest interes ni se pare salutar.

R: Ai spus la inceputul acestui interviu ca v-ati maturizat ca organizatie, impreuna cu tot sectorul non-profit. La ce se refera acest lucru, la proiecte de acest tip, mai strategice?

Camelia Crisan: Ne apropiem de majorat, nu-i asa? Opinia mea e ca Fundatia Progress nu este nici cea mai breaza, cea mai frumoasa sau cea mai verde dintre asociatiile sau fundatiile locale sau nationale care investesc resurse, timp si energie pentru dezvoltarea Romaniei - fiecare dupa pricepere. Cred insa ca noi ne diferentiem major de altii prin faptul ca avem o misiune clara - nu e vorba doar de cuvintele pe care le gasesti la noi pe site (www.progressfoundation.ro) e vorba de valorile pe care le avem, ethosul muncii, principiile noastre pe care le urmarim cu acribie, as putea spune. Stiu ca perceptia promovata in anumite media este ca ONG-urile sunt formate din niste haiduci, care vor sa rastoarne ordinea si sa tulbure linistea, ca urmare avem parte zilele astea de tot felul de initiative legislative - unele mai jucause ca altele, inspirate nu din realitatea zilnica ci din diverse orgolii ale potentatilor zilei. Si spun cu toata responsabilitatea, ale potentatilor zilei - fiindca doar cineva cu o viziune de azi pe maine si ochelari de cal poate ignora tot binele pe care-l fac organizatiile comunitare in viata cetatii. Poate sunt putini care stiu ca toate resursele financiare care intra in conturile noastre pot fi si sunt monitorizate de ANAF, ca in cazul proiectelor finantate din bani europeni putem fi auditati timp de 5 ani dupa finalizarea proiectelor. Organizatia noastra a trecut pana acum cu bine prin cel putin 4 audituri financiare, iar ultimul dintre ele, foarte complex, a durat 6 luni. Fiecare actiune de acest fel este un prilej de a invata, de a deveni mai responsabil si transparent. Viziunea noastra este ca cea mai buna metoda de a contribui la progresul Romaniei este sa investim in oportunitatile de educatie pe care le ofera reteaua de biblioteci publice, ca urmare tot ceea ce initiem noi ca proiecte sau initiative se subsumeaza acestei viziuni.

R:  Nu e cam ambitios pentru o organizatie neguvernamentala? Pana la urma asta ar fi o treaba demna de un guvern national.

Camelia Crisan: Ai dreptate. Cred ca visul oricarui ONG este sa-si vada un proiect sau o serie de proiecte transpuse intr-o politica publica. Si cred sincer ca aici ar trebui sa existe o colaborare mai stransa intre institutiile publice si organizatiile non-profit. Noi putem sa experimentam modele de dezvoltare, sa invatam lectii, sa cream diverse tipuri de design, ce pot apoi sa fie preluate fara costuri suplimentare de autoritati - daca noi facem greseli, ei pot invata din greselile noastre pentru a realiza apoi activitati eficiente in beneficiul public. Din pacate, este usor sa lipesti o eticheta, de exemplu cea de sorosist si sa spui ca toate ONG-urile sunt rele, desi, de exemplu, noi n-am luat niciodata bani de la reteaua de ONG-uri finantate de George Soros. Nu e un titlu de mandrie sau justificare, este o realitate. Pe de alta parte, exista si cealalta viziune ca toti cei care lucreaza in institutii de stat sunt pusi pe capatuiala. Imi este clar ca aceste perceptii se datoreaza unei lipse de incredere masive si sper sa depasim acest moment, pentru binele nostru al tuturor.

R: Si ca sa finalizam, poate, optimist, se mai poate construi aceasta incredere?

Camelia Crisan: Evident ca da! Daca-i intrebati pe participantii la viata publica a Romaniei - de la activistii miscarilor civice, mediul asociativ, institutii publice si chiar politicieni - toti spun ca vor binele tarii si dezvoltare ei. Singura chestiune care trebuie agreata este: cum ajungem acolo? Fiindca, cel putin in opinia mea, pentru a atinge bunastarea noastra a tuturor, nu exista scurtatura. Ori crestem toti, solidar, ori cadem toti, iremediabil. Trebuie sa dialogam mai eficient? Da. S-ar putea sa nu ne convina ce zic altii? Da, evident. Nu ne intelegem 4 intr-o familie, dar-mi-te 19 milioane sau cati om mai fi in tara asta. Problema e ca timpul nu e in favoarea noastra, iar problemele sunt dintre cele mai grave: exportam creiere si brate bune de munca (suntem a doua tara din punct de vedere a migratiei populatiei dupa Siria), sistemul nostru educational e la pamant - si spun acest lucru cu toata responsabilitatea, mai ales in mediul rural unde invata aproape 40% din populatia scolara de gimnaziu, iar de sanatate ce sa mai spun, vedeti presa acestor zile. Va propun insa un exercitiu de empatie si rectitudine morala - atunci cand trebuie sa luati o decizie, de oricare fel, care implica viata comunitatii, imaginati-va ca cei care beneficiaza de asta sunt copiii vostri. Ati vrea ca ei sa suporte consecintele deciziilor pe care le luati, ale actiunilor pe care le intreprindeti? Fac acest exercitiu in cariera mea academica in fiecare zi. Atunci cand incep un curs imi spun: am in fata fiicele si fii unora dintre parintii Romaniei, in timp ce fiica mea e la gradinita, in grija educatorilor si ei parinti la randul lor. Le spun sa stea linistiti, pentru ca fiicele lor si fiii lor sunt in siguranta cu mine - ii voi ajuta si proteja pentru ca sa se dezvolte, sa fie increzatori in viitor si sa contribuie la bunastarea noastra a tuturor. Fara empatie nu putem construi incredere. Fara incredere, nu exista capital social, nu exista dezvoltare si, in cele din urma, nu exista nici popor si nici natiune. Daca vom reusi sa depasim ceea ce ne divide, vom putea sa ne luam locul, cu mandrie, in istorie.

R: Dificil, dar optimist intr-adevar!

Camelia Crisan: Va multumesc pentru oportunitatea de a va povesti despre Fundatia Progress. Urez cititorilor dvs. un An Nou plin de bucurii, sanatate si bunastare!