Adevarul umbla cu capul spart.          -          Cine cuteaza sa spuna adevarul poate lesne umbla batut, ca marul.          -          Adevarul invinge orice.          -          Copiii ?i nebunii spun adevĂrul.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Marti 25 Septembrie 2018 - 1968 vizitatori azi
Comisia Europeana trebuie sa ofere ajutor financiar urgent si tratament egal pentru fermierii romani!

Fermierii romani se confrunta cu o situatie grava, ca urmare a epidemiei de pesta porcina africana (ASF). In calitate de europarlamentar roman, dar si de membru in comisia AGRI a Parlamentului European, am adresat atat Comisarului european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan, cat si Comisarului european pentru sanatate si siguranta alimentara, domnului Vytenis Andriukaitis, o scrisoare deschisa in care solicit Comisiei Europene acordarea unui ajutor financiar cat mai rapid.

Avand in vedere importanta sectorului porcinelor din Romania, asistenta tehnica si ajutorul financiar pentru agricultorii afectati sunt obligatorii.

Recent, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a confirmat situatia dramatica de la o ferma de reproductie pentru porci din judetul Tulcea. Aproximativ 50.000 de porci urmeaza sa fie sacrificati.

Natura devastatoare a acestei boli infectioase, lipsa unui vaccin pentru combaterea virusului si usurinta cu care acesta poate fi transmis, conduc, inevitabil, la un risc de contaminare extrem de mare, chiar daca masurile de control sunt respectate.

Tot in textul scrisorii deschise am explicat oficialilor europeni cat de grav este impactul socio-economic in aceasta zona afectata din Romania.
Nu in ultimul rand, am reamintit oficialilor de la Bruxelles ca, anul trecut, UE a aprobat un ajutor financiar de 9,3 milioane de euro pentru agricultorii polonezi aflati in aceeasi situatie.

Tinand cont de toate aceste considerente, Comisia Europeana trebuie sa ofere tratament egal pentru fermierii romani!

Imi exprim increderea ca oficialii Comisiei Europene vor decide corect si rapid, pentru ca, data fiind gravitatea situatiei, aceste masuri trebuie puse in aplicare in regim de urgenta.

 

Europarlamentar Laurentiu Rebega

Grupul Conservatorilor si Reformistilor Europeni

 

 

0 comentarii1057 vizualizări04 iulie 2018




rss 2.0
rss 2.0