Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 12 Noiembrie 2019 - 12020 vizitatori azi
Delegatie israeliana din Brenner in vizita la Biblioteca Judeteana "George Cosbuc".

Membrii delegatiei oficiale din Regiunea Brenner, Israel, s-au aflat in cursul zilei de marti, 4 iunie, la Biblioteca Judeteana "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud, unde au vizitat Fondul documentar si sectiile acesteia. Un moment special s-a derulat in galeria din holul bibliotecii, unde oaspetilor le-au fost prezentate expozitia de grafica semnata Saul Steinberg si expozitia de carte "Scriitori evrei", vernisate pe 31 mai. Amfitrionul intalnirii a fost Ioan Pintea.

"Desi s-a nascut in Romania, Saul Steinberg este foarte putin cunoscut in tara, pentru ca el a trait foarte mult in Statele Unite ale Americii, unde a fost extrem de apreciat, pentru ca a ilustrat ani de zile, unele dintre cele mai prestigioase reviste americane.Am tinut mult sa avem aceasta expozitie la Biblioteca Judeteana, pe care iata, o dublam cu o expozitie de carte cu opere ale unor mari scriitori evrei, dintre care unii s-au nascut si au trait in Romania. Eu sunt un mare admirator al culturii evreiesti, a scriitorilor evrei in special", a spus Ioan Pintea, directorul BJGCBN. Domnia-sa a anuntat ca in cursul acestui an, Biblioteca Judeteana "George Cosbuc" va realiza, in colaborare cu Asociatia Comunitatilor Evreilor din Bistrita-Nasaud, un album cu cimitirele evreiesti din acest judet.

Prezent la eveniment, Fredy Deac a mentionat ca este vorba despre un numar de 78 de cimitire evreiesti. "Multumesc Bibliotecii Judetene George Cosbuc si managerului Ioan Pintea pentru ceea ce s-a realizat aici, cu ocazia comemorarii a 75 de ani de la deportarea evreilor din Bistrita in lagarele mortii. Speram ca albumul cu cimitirele evreiesti din judet sa apara in cursul lunii octombrie, cand va fi comemorata Ziua holocaustului din Romania. Albumul va fi realizat in alb-negru, deci va avea o valoare artistica si estetica deosebita!", a mentionat Fredy Deac, presedintele Asociatiei Comunitatilor evreiesti din Bistrita-Nasaud.

Vicepresedintele Vasile Puica i-a asigurat pe oaspetii din Israel ca "Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud este alaturi de dumneavoastra, asa cum si dumneavoastra sunteti alaturi de noi. Dorim ca in urma acestei vizite, sa demaram actiuni concrete intre cele doua comunitati, infratite inca de anul trecut. Dorim ca niciodata istoria sa nu se mai repete si pentru aceasta este bine sa educam tanara generatie in spiritul respectului si dragostei unuia fata de celalalt".

In partea a doua vizitei lor la Biblioteca Judeteana "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud, membrii delegatiei israeliene au vizionat la serviciul mediateca mai multe documentare despre activitatile acestei institutii.

                                                                          www.bjbn.ro

0 comentarii1498 vizualizări05 iunie 2019




rss 2.0
rss 2.0