Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Familie Sambata 15 Decembrie 2018 - 2688 vizitatori azi
"Familia este Biserica de acasa".

Sa meditam putin la cuvintele incarcate de emotie si continut inaltator adresate de doamna professor Laura Vultur cu ocazia importantului eveniiment petrecut in orasul Bistrita la 24 martie 2018, anume Marsul pentru viata, care apara si solidarizeaza cu O LUME PENTRU VIATA - prof. Geta Lapuste.

Iubiti frati.  Iata ca incheiem a V-a editie a Marsului pentru viata la Bistrita. Va rog sa primiti cu dragoste frateasca si cu ingaduinta cateva ganduri, cateva consideratii modeste pe care le-am asternut pe hartie gandindu-ma la acest evenimet.

In urma cu cativa ani cand am intrat in Asociatia Pro Vita, in urma unui curs si a unor prezentari inimoase sustinute de membrii ai acestei grupari veniti din toata tara, spre finalul intalnirilor cineva, pe o scena, a pus o intrebare, aceeasi pe care eu v-o adresez astazi dumneavoastra: "De ce?"

1. De ce am marsaluit astazi? De ce o facem, cu insistenta, de cativa ani? Care este motivul real pentru care simtim nevoia sa promovam public familia formata dintr-nu barbat si o femeie?

2. Care este motivul pentru care nu putem sa nu ocrotim si sa nu sprijinim tanara sau femeia ce poarta in pantece un copil?

3. Care este ratiunea pentru care strigam, in tacere, in locul pruncilor nenascuti "Vreau sa traiesc!"

Si atunci, la Suceava, si astazi la Bistrita si in toate orasele, localitatile unde s-a desfasurat acest mars, raspunsul este pe cat de simplu, pe atat de urias, coplesitor, gingas si cutremurator: "Dragostea, Iubirea cea mare a lui Dumnezeu, Cel ce ne iubeste prea mult ca sa I ne impotrivim`` ( Parintele Arsenie Papacioc).

"Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el’’ ( I Ioan 4:6). " In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire, Noi iubim pe Dumnezeu fiindca El ne-a iubit cel dintai" ( I Ioan 4:19). " Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau."( I Ioan 4:21)

Pentru noi familia porneste din acest izvor al dragostei care este Dumnezeu. In acest sens familia este cea dintai institutie (divino-umana), izvor al tuturor celorlalte, unitate primordiala a intregii societati. De aceea legatura de complementaritate dintre barbat si femeie devine mai puternica decat orice legatura de sange pentru ca ei sunt " un trup" ( Facerea 2:24); aceasta legatura este vazuta ca model al legaturii dintre Hristos si Biserica, e "Taina mare" (Efeseni 5:32). Nu intamplator Sf. Ioan Gura de Aur afirma " Familia este Biserica de acasa". De la creara lui, Dumnezeu l-a asezat pe om in aceasta mica Biserica-familia, in care cei doi , la inceput, erau "fata catre fata" cu Dumnezeu. De aceea, familia aceasta ne odihneste, atunci cand in ea e prezent Dumnezeu. Marele Brancusi  a inteles deplin legatura sfanta dintre barbat si femeie atunci cand a sculptat Sarutul, Poarta sarutului, Coloana infinitului; privindu-le observam armonia indiscutabila a acestei  unitati a iubirii in doi, care sunt, de fapt, una, o legatura indisolubila in care e greu de precizat unde se sfarseste unul sau unde incepe celalalt. Iubirea infinita a Sfintei Treimi ramane modelul absolut al celor doi: barbatul si femeia. Dragostea lor sfanta se implineste cand devin "Poarta" catre al doilea, al treilea s.a.m.d. De aceea copiii nostri vor iubi cu dragostea cu care noi ii invatam sa iubeasca! Ei vor sti sa se indrepte spre infinit, spre vesnicie, spre valori transcedentale in masura in care noi, mama si tata, am daruit iubire, in masura in care ne vom fi constituit un model, un grup armonios, puternic, stabil, ce traieste in mangaiere, ocrotire si implicare, impreuna-lucrare si responsabilitate, in masura in care am reusit sa-i ajutam sa-si dezvolte talentele reale, ca sa capete incredere in fortele proprii, sa nu faca un pas inapoi in fata incercarilor, nici sa faca apel la solutii compromitatoare, rusinoase. Aceasta ar fi, in mare, coloana infinitului familiei.

Iubiti frati sa-i invatam pe copiii nostri ca dragostea, dincolo de cei care o fac dezgustatoare si o depraveaza, dincolo de toata infamia in care e tarata, ea este o lege divina. Sa ne invatam copiii asa cum fara relatia trupeasca dintre barbat si femeie, neamul omenesc nu se poate perpetua, acest lucru nu este posibil nici fara dragoste! Acest suport biologic, nedublat de unul spiritual, duce in sens invers (asa cum arata parintele Arsenie Boca) spre pervetirea si in cele din urma spre distrugerea fiintei umane. Fara dragoste, fiinta umana, familia se distrug pana la disparitie.

Pana in urma cu 60-70 de ani certificatul de casatorie era intocmit de preotul localitatii dupa oficierea Tainei Casatoriei, ca dovada ca societatea aprecia mai mult juramantul depus de barbat si femeie in fata lui Dumnezeu. In zilele noastre situatia s-a schimbat dramatic; din pacate "omul nou", modern se naste sub lampa artificiala a consumismului, mai putin din har si iubire; acest soi de umanitate nu mai traieste Taina Cununiei - familia, ca pe ceva sacru, ci ca pe o Taina "detainuta" in care singurul garant nu este Dumnezeu, ci statul. Si de multe ori  nici macar acesta pentru ca oamenii se insotesc, coabiteaza fara un document specific. Omul e mult mai mult decat un certificat de nastere, o carte de identitate, un certificat de casatorie sau unul de deces. Omul e o fiinta unica, irepetabila, creata dupa "chipul si asemanarea" lui Dumnezeu, nascuta din chemarea omului si din voia sfanta a lui Dumnezeu, fiinta rascumparata prin iubirea Fiului lui Dumnezeu pentru ca sa traim vesnic in familia cereasca. Iubiti frati, cred ca acesta este rolul familiei astazi: de a ne trai originea, de a da valoare timpului, de a pune dor in inima dupa Dumnezeu, de a-i putea iubi pe toti cu o iubire totala, de a activa in noi fortele dragostei  care salasluiesc in noi de la Dumnezeu.

Fratilor, aceasta dragoste ne obliga sa protejam, sa sprijinim viata sub toate aspectele ei. Oamenii de stiinta, geneticienii afirma cu toata rigoarea stiintifiica, ca, inca din pantece, pruncul nenascut detine toate sau majoritatea caracteristicilor psiho-afective si trupesti ale viitorului adult.  Cu alte cuvinte, in pantecele matern, este un adult in miniatura, un posibil "eu", "tu", "el", "ea".  Porunca "Sa nu ucizi!" este fara echivoc. Si totusi, lipsiti de dragoste sunt cei ce ucid gasindu-si scuze in spatele unei asa-zise legi a libertatii de alegere. Cat de cutremurator! Daca pruncul e ucis in pantece, scapi nepedepsit; daca pruncul e nascut si apoi omorat, abia atunci persoana in cauza este judecata si condamnata pentru omucidere. Dar oare acest copilas nu e aceeasi persoana, inainte si dupa nastere? Cat de subred este acest sistem legislativ?! Dreptul la viata a copilului nenascut, dar ucis inainte de a primi un certificat de nastere, acest drept cine i-l apara? Chiar daca pruncul apare, sa zicem, in conditii nefavorabile, oare nu e mai demn, mai omenesc, mai solidar sa-i acordam sansa pe care am primit-o cu totii: viata, iubirea, libertatea. Cine dintre noi ar indrazni sa decida: "tu traiesti", "tu mori"? Cum sa indraznim sa ne permitem aceasta?  Exista intr-adevar situatii dificile, delicate pentru unele tinere, mame care s-au avantat, iertati-ma, "nebuneste" in relatia cu celalalt fara sa se gandeasca la consecinte, sau fara sa-si doreasca asumarea raspunderii, sau pentru ca au cazut in confuzia, in capcana gandului ca dragostea, afectiunea consta doar in relatia trupeasca. Eu am tras aceste concluzii pentru ca am vorbit cu sapte tinere in aceasta situatie. Va marturisesc ca erau necasatorite, la prima dragoste, unele eleve in clase terminale, cu inima tradata si pustiita in momentul in care i-au dat lui vestea "sunt insarcinata!". In functie de reactiile pe care le-au primit, au inteles ca erau apreciate pentru placerea trupeasca pe care o ofereau si, din pacate, prea putin pentru calitatile sufletesti si abilitatile pe care le detineau. Tocmai in aceste situatii, tinerele, mamele au nevoie sa fie protejate, sprijinite, consiliate, ajutate cu multa, multa, multa dragoste. Tuturor le-am dat exemplu pe Fecioara Maria, si ea o tanara curata, necasatorita care primeste vestea nasterii viitorului ei Prunc de la ingerul Gavriil, de care la inceput se teme dar caruia i se supune, cu smerenie: " Fie mie dupa cuvantul tau", care stia ca-si asuma batjocura semenilor, dar nu a deznadajduit. Mai mult decat atat a primit, din voia lui Dumnezeu, un tata adoptiv pentru Prunc si un ocrotitor pamantesc: dreptul Iosif, iar in urma zamislirii si nasterii Pruncului, Dumnezeu i-a "adus Marire" (Luca I:26-50). Le-am incurajat cat mi-a stat, ca om, in putinta, va marturisesc aceasta nu spre lauda, spunandu-le ca miracolul din pantecele lor, eu il astept cu jind, de ani de zile, ca femeie casatorita, le-am indrumat inclusiv spre solutia adoptiei, m-am rugat. Slava lui Dumnezeu! Toti acesti copilasi traiesc: doua fetite chiar poarta numele "Maria". Aceasta este dragostea! Poti sa nu te cutremuri!?

" Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata." (I Corinteni 13:3-8)

Fratilor, sa dam slava lui Dumnezeu si mare multumire iubitelor noastre mame ca ne-au purtat in pantece, ne-au nascut, ne-au invatat ce este blandetea, bunatatea. Prin puterea lor de sacrificiu, am inteles ce este, de fapt, dragostea. Cu cat ne sacrificam mai mult cu atat iubim mai mult. Masura sacrificiului este masura iubirii, restul desfatare. Nu sunt doar cuvinte insiruite, ci stari de mare emotie spirituala ce mi se deruleaza in fata ochilor sufletului. Nota biografica: il vad pe  tata-mare citind zilnic din Scriptura si deplasandu-se  cu greu, cam o ora, spre Biserica din cauza unui glonte ce i-a atrofiat un plaman, in al II-lea razboi mondial; o vad pe mama-mare, pe cand aveam cinci anisori, inainte cu o zi sa treaca la cele vesnice spunandu-mi " Cand ii vedea ca toti or plange, tu sa razi si sa stii ca ne-om vedea din nou, la Domnul Hristos"; il vaad pe bunicul meu suferind torturi in inchisoarea comunista pentru ca a indraznit sa-si apere credinta si valorile spirituale; o vad pe bunica abuziv, violent si nedrept ridicata intr-o  noapte alaturi de copiii ei, printre care si tata, si aruncati in vagoane de marfa, dusi la canalul Dunare-Marea Neagra pentru munca silnica, in conditii neomenesti, nevoita sa-si trimita copiii la cersit pentru ca sa nu moara de foame; numai rugaciunea si dragostea de Dumnezeu au intarit-o; mereu ma intreba: " Cum va intelegeti in casa? Va rugati? Mergeti la Biserica? Va tineti de Dumnezeu?" Aceasta este mostenirea pe care am primit-o; cum spunea Sf. Ioan Gura de Aur "adevarata mostenire pe care trebuie sa o lase parintii copiilor lor nu este de natura materiala, ci pur spirituala; e o comoara care nu se poate cheltui; este o comoara ce nu poate fi imputinata nici de uneltirile oamenilor, nici de atacurile talharilor."

Voi incheia cu un indemn al Sf. Ap. Ioan:

" Fii mei, sa nu iubim cu vorbe, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul. In aceasta vom cunoaste ca suntem din adevar si in fata lui Dumnezeu vom afla odihna inimii noatre.  Fiindca, daca ne osandeste inima noastra, Dumnezeu este mai mare decat inima noastra si stie toate.  Iubitilor, daca inima noastra nu ne osandeste, avem indraznire catre Dumnezeu. Si orice cerem, primim de la El pentru ca pazim poruncile Lui si cele placute inaintea Lui facem. Si aceasta este porunca Lui, ca sa credem in numele lui Iisus Hristos, Fiul Sau si sa ne iubim unul pe altul."(I Ioan 3: 18-23)

Iubiti frati, am participat la Marsul pentru viata care este marsul comuniunii, marsul dragostei, al solidaritatii, al intr-ajutararii, al familiei. Marsul pentru viata s-a desfasurat astazi, in ajunul Bunei Vestiri, si va doresc sa primiti, cu mare bucurie, vestea cea buna ca Dumnezeu si Maica Lui vor umple cu har, cu binecuvantare, cu impliniri inimile noastre. Sa plecam cu incredintarea ca nimic din cele faptuite nu ramane fara plata! Va asteptam cu drag si anul viitor, tot in ajunul Bunei Vestiri, sa marturisim cu atitudinea ca suntem partasi unei lumi pentru viata!

 

            Laura-Mariana Vultur - reprezentant al Asociatiei Pro Vita Bistrita

 

Foto - arhiva Bistritanews.ro 

0 comentarii2625 vizualizări27 martie 2018




rss 2.0
rss 2.0