Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Patriotism Vineri 29 Martie 2024 - 14587
Scrisorile de pe front ale unui veteran de razboi.

Cei care ne-au lasat marturii despre fata nevazuta a razboiului, sunt veteranii de razboi, martorii evenimentelor traite pe campul de lupta, in transeele bantuite de suferinte si invaluite de  umbrele mortii. Marturisirile celor care au supravietuit acestor orori, dar mai ales scrisorile si cartile lor postale trimise de pe front celor dragi, sunt documente carora multa vreme nu li s-a dat importanta cuvenita. Din ele se poate desprinde atitudinea soldatilor fata de razboi, dar mai ales mesajele si sentimentele lor de dor, de iubire si de teama ca pana la urmatoarea scrisoare expeditorul poate fi ucis. Istoria traita de fiecare soldat in parte compune istoria celor peste o suta de ani ce s-au scurs pana astazi de la prima conflagratie mondiala. Sunt unul dintre cei multi care mai pastreaza in cufarul de lemn mancat de carii asemenea scrisori legate cu sfoara si ingalbenite de vreme. Ele sunt scrise de obicei cu creionul negru sau chimic pe un petec de hartie cat palma, pe care incapeau doar cateva cuvinte pline de afectiune adresate familiei : "Dorita familie’’, "Iubita sotie’’, "Dragi parinti si iubiti copilasi’’, etc.

Un exemplu iesit din comun este cel al veteranului de razboi Gavrila Istrate  din Nepos, tatal renumitului carturar Gavril Istrate din Iasi. El a scris circa 600 de scrisori de pe frontul primului razboi mondial, unele dintre ele versificate, care au si o adevarata valoare literara. Din maldarul lor aflat in biblioteca personala a profesorului iesean, mi-au parvenit doar cateva scrisori obisnuite, iar pe cele in versuri le-am citit plin de emotie din culegerea intitulata "Dor si jale. Patimi si suferinta’’, publicata de Emil Precup in 1920 si reeditata de prof. univ. Dumitru Acu, in 1997.

Iata cum isi descrie in 1916 Gavrila Istrate dorul de casa si de cei dragi : "Doamne, doru-mi-i de hotarul nost si de toate cararile pe unde umblam odata cu plugurile si cu carul, cu coasa si cu secera. Doamne, mai ada zile de bucurie sa mai umblu pe cararile pe care am crescut, sa mai vad colbul care se ridica dupa carale noastre, ca de colbul de aici m-am saturat’’. Intr-o alta scrisoare din 22 iulie 1917, scrisa intr-un spital, fiind ranit, descrie tragediile care se derulau in fata ochilor sai : "De doua luni de zile am vazut prin spitale lucruri incredibile. Oameni care zbiara de durere. Unii fara picioare, altii fara manuri, fara ochi, surzi de grozavul sunet al granatelor ce au cazut aproape de ei. Sa fereasca Dumnezeu ce prapad e aici. Eu, multumesc lui Dumnezeu ca am scapat cu bine’’.

Ideile din scrisoarea trimisa in ziua de 24 decembrie 1917, din Palanka (Serbia ) vor constitui temeiul unei poezii scrisa pe front, inainte de a intra in focul bataliei  : "Ramas bun draga Marie,/ Eu ma duc la batalie./La oaste tara ma cheama ;/ Tu, ramai la copii mama./De-oi inturna vreodata/ Iar oi fi la copii tata / De n-oi mai veni inapoi / Sa ai grija de-amandoi.../Roaga-te lui Dumnezeu/ Sa-mi ajute-n drumul meu./ Sa ne mai talnim odata/ Cu tine si al meu tata/Si cu cei doi pui golasi/ Domnita si Gavrilas/ Mititei si dragalasi.../ La 14 martie 1919, de pe frontul italian, se adreseaza tuturor celor dragi de acasa : "Draga sotioara, iubiti parinti si doriti puisori, Gavrilut si Domnicuta’,’ Trecut-a  multa vreme de cand nu v-am mai vazut, nici Dvoastra pe mine.

Cea din urma scrisoare de la DV. am primit-o in 27 octombrie, intre bubuitul tunurilor si urletul ingrozitor al bombelor. In noaptea de 22 octombrie se hurduca muntele de granate si de mine, asa ca nu a mai stat piatra pe piatra’’. Din aceeasi scrisoare reiese grija pe care o purta pentru consatenii sai din Nepos, aflati alaturi de el in transee : " Silivan Cifor, Grigore Istrate, Grigore a Carligului, Alexa a Mutului, David Bota, Petrea a lui Ilie Tomi. Ne bucuram ca suntem in viata’’. Inzestrat cu un talent poetic rar intalnit, Gavril Istrate gaseste momente de inspiratie in rarele clipe de liniste dintre batalii, exprimandu-si dorul de casa : " As vrea sa-mi vad, o data/ Satutul meu iubit/ Biserica cea mareata/ Cu turnul poleit/ Sa vad iesind din dansa/ Femei cu sotii lor/ O zi de sarbatoare/ S-apoi sa mor, sa mor./ As vrea sa-mi vad o data/ Casuta varuita/ Pe maica suparata,/ Nevasta vaduvita,/ Pe tata nins de vreme,/ Copiii plini de dor/ Sa-i mai sarut o data/ S-apoi sa mor, sa mor/.....

Intors de pe front cu grave urmari de sanatate, Gavrila Istrate se stinge din viata la numai 42 de ani. Alaturi de scrisorile lui, sunt sigur ca mai exista  si alte zeci si sute de asemenea marturii, dar care sunt  date uitarii,  si fara indoiala, ele ar mai avea ceva de spus despre marile evenimente istorice. 

 

Mircea Darosi

 

0 comentarii1603 vizualizări04 mai 2020




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0