Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Justitie Luni 26 Octombrie 2020 - 410 vizitatori azi
Un pas inainte spre reducerea violentei domestice.

In spatiul public au aparut mai multe luari de pozitie eronate cu privire la modificarile adoptate de catre Camera Deputatilor in data de 13.10.2020, in ceea ce priveste violenta domestica. Astfel, s-a sustinut, chiar de catre parlamentarii care au votat aceste modificari, ca in cazul infractiunilor de violenta in familie nu va mai fi posibila retragerea plangerii prealabile. 

 "In schimb, Camera Deputatilor a adoptat cu vot unanim modificarea art. 199 alin. (2) C.pen. care priveste violenta in familie in sensul eliminarii posibilitatii partilor de a se impaca in cazul comiterii infractiunilor de lovire sau alte violente (art. 193 C.pen.) sau vatamare corporala din culpa (art. 196 C.pen.) savarsite asupra unui membru de familie." afirma Cristian Roman, avocat Iordachescu & Asociatii.

 

Pentru inceput, trebuie precizat ca in conformitate cu dispozitiilor art. 177 C.pen. prin membru de familie se intelege:

  1. ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude;
  2. sotul;
  3. persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc.

 

Totodata, dispozitiile privitoare la membru de familie, in limitele prevazute la lit. a), se aplica, in caz de adoptie, si persoanei adoptate ori descendentilor acesteia in raport cu rudele firesti.

 

Mergand mai departe, dispozitiile art. 199 alin. (2) C.pen. urmeaza sa aiba urmatorul continut: "In cazul infractiunilor prevazute in art. 193 si art. 196 savarsite asupra unui membru de familie, actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu.".

 

Observam ca in continuare vor exista doua modalitati prin care organele de urmarire penala se pot sesiza referitor la savarsirea unor infractiuni de loviri sau alte violente, respectiv vatamare corporala din culpa, savarsite asupra unui membru de familie. In masura in care victima formuleaza o plangere prealabila, tragerea la raspundere penala a faptuitorului nu va putea fi posibila daca se retrage aceasta plangere.

 

In schimb, modificarea produce efecte in cazul in care organele de urmarire penala s-au sesizat din oficiu cu privire la savarsirea unor infractiuni de violenta domestica intrucat partile nu se vor mai putea impaca.

 

"Insa, nu trebuie omis ca va exista in continuarea posibilitatea retragerii plangerii prealabile (n.b. chiar daca aceasta nu a fost formulata) conditionata de acordul procurorului, conform  dispozitiilor art. 158 alin. (4) C.pen.. Apreciem, ca acest articol va avea aplicabilitate de acum incolo intrucat a fost eliminata norma care deroga de la regula si care permitea impacarea partilor in cazul infractiunilor urmarite la plangere prealabila." continua Av. Cristian Roman.

 

Totodata, impacarea partilor va opera chiar si dupa intrarea in vigoare a modificarilor pentru faptele comise anterior acestei date, situatiile fiind guvernate de principiul legii penale mai favorabile.

 

Pentru ca modificarile sa intre in vigoare mai este necesara promulgarea lor de catre Presedintele Romaniei care trebuie realizata intr-un termen de cel mult 20 de zile de la primirea proiectului. Cu toate acestea, desi credem ca nu va fi cazul, Presedintele are si posibilitatea sa ceara o singura data Parlamentului reexaminarea legii sau verificarea ei de catre Curtea Constitutionala.

 

"Apreciem ca excluderea impacarii in cazul infractiunile savarsite asupra unui membru de familie reprezinta un pas inainte pentru tinerea sub control a fenomenului de violenta domestica care este mai prezent ca niciodata in contextul pandemiei actuale." este de parere Av. Cristian Roman.

 

Chiar daca efectele imediate probabil ca nu vor fi majore, in principal fiind descurajate de la comiterea faptelor persoanele care au antecedente penale, pe termen lung rezultatele ar trebui sa fie pozitive si sa duca la scaderea incidentei faptelor de violenta domestica.

 

"In final, nu putem sa nu ne intrebam de ce doua guverne diferite, cu orientari politice antagonice, nu au sustinut adoptarea acestei initiative legislative." incheie Av. Cristian Roman.

1 comentariu553 vizualizări15 octombrie 2020




rss 2.0
rss 2.0