Adevarul umbla cu capul spart.          -          Cine cuteaza sa spuna adevarul poate lesne umbla batut, ca marul.          -          Adevarul invinge orice.          -          Copiii ?i nebunii spun adevĂrul.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Joi 20 Septembrie 2018 - 11108 vizitatori azi
Despre sovietizare (III).

Anul 1948 trebuie socotit anul intreruperii oricaror legaturi cu civilizatia si cultura occidentala si al reorientarii intregii vieti culturale spre Uniunea Sovietica. Din punctul de vedere al partidului, poporul nu are nevoie de produsele artistice burgheze. Proza, poezia, teatrul, critica, istoria literara, stiintele au dreptul sa fiinteze numai cu conditia adoptarii materialismului dialectic si istoric (ca unica doctrina), iar artei in general nu i se permite sa existe in afara "cauzei generale a proletariatului". Analiza si judecata de valoare a unei opere pot fi facute doar din perspectiva contributiei acesteia la construirea socialismului in Republica Populara Romana (RPR).

Un rol din ce in ce mai mare au acum criticii de partid care, amendand neobosit fiecare infima abatere de la indicatiile Partidului Muncitoresc Roman (PMR) si de la canoanele realismului socialist, sa constituie in falanga atotputernica a Inchizitiei locale strict subordonate celei moscovite.

Acestia aveau ca indreptar suprem textele referitoare la arta ale celor patru mari clasici (Marx, Engels, Lenin, Stalin), dar nu puteau ignora setul de indicatii punctuale si luarile de pozitie ale lui A. A. Jdanov, Maxim Gorki, G. M. Malenkov din rapoartele lor la congresele scriitorilor sovietici si ale Partidului Comunist al Uniunii Sovietice - bolsevic (PCUS-b). Indexul cu opere literare si de arta (occidentale, burgheze, imperialiste) periculoase, conceput si tiparit la Kremlin, putea fi completat cu ghidul de uz curent Pentru realismul socialist in literatura si arta, tiparit la Editura de Stat pentru Literatura si Arta (ESPLA) in 1951.

Rezolutia plenarei CC al PMR din 10-11 iunie 1948 a cerut lichidarea ramanerii in urma in domeniul ideologic a intregii populatii a tarii, ba chiar si a unei parti din activul de partid. O situatie falsa si grandioasa, fascinanta, desi negativa: un intreg popor ramas in urma dezvoltarii politico-economice impetuoase. Desi conform chiar tezelor marxist-leniniste este creatorul istoriei, poporul a reusit sa ramana in urma lui insusi… Plenara din iunie 1948 a fost punctul de plecare al unei gigantice ofensive ideopolitice.

Cauza principala a ramanerii in urma va fi si mai tarziu, cand nu s-a mai trecut de la capitalism la socialism, ci de la o etapa a socialismului la alta, ignorarea realitatii noi, fapt greu interpretabil daca scriitorul este nou; dar se mai intampla, daca scriitorul nu cunoaste temeinic politica si obiectivele actuale si stringente.

Termenul noului curent cultural a aparut pentru prima oara in Rusia intr-un articol din Gazeta Literara unde se preciza ca "in reprezentarea revolutiei proletare, masele cer un realism socialist onest, veridic si revolutionar". In 1933, Maxim Gorki, in articolul intitulat "Despre realismul socialist", preciza ca "realismul sovietic este o noua directie esentiala pentru noi si care poate fi cladita doar pe baza unei puternice experiente socialiste".

Realismul socialist ca doctrina este proclamat in anul 1932 de Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, creandu-se astfel un standard oficial in arte plastice, literatura si muzica.

Noul curent cultural "reprezenta de fapt o distorsionare a realitatii, o adaptare a ei la cerintele si interesele Partidului care dorea sa detina monopolul asupra adevarului si intelegerii realitatii. Real era doar ce era conform cu viziunea Partidului si nimic altceva.

Nu se punea in nici un caz problema originalitatii, libertatii de expresie sau a creativitatii. Totul trebuia aliniat unui anumit standard, unei politici comune ce viza realizarea unor creatii care sa portretizeze exclusiv lucrurile pozitive si "socialiste" ce se petreceau in tara. O utopie artistica si politica transpusa sub forma unui curent ce se baza pe cenzura si persecutare in cazul artistilor nealiniati.

Realismul socialist urma evidentierea unui simt al concretului, instantiat prin "cunoasterea directa a vietii din fabrici, de pe santiere si din gospodariile colective". Operele socialiste trebuiau sa sustina "marile actiuni ale poporului", "victoriile clasei muncitoare" si "actiunile initiate de partid", dand exemplul unei "arte publice militante".

Un prim text de popularizare oferit romanilor de teoreticienii formatori este "Realismul socialist" de V. Ermilov. Dupa care Leonte Rautu trece de la informare la imperatia modelatoare: "Despre realismul socialist", iar Nicolae Moraru propune realismul socialist sovietic ca metoda de creatie pentru la Congresul Uniunii Sindicatelor de Artisti, Scriitori si Ziaristi (USAZS). Este remarcabil ca pana si Al. Philippide a acordat atentie realismului socialist, caruia i-a dat o definitie coerenta inaintea altora, chiar daca nu i-a fost un practicant: "Realismul socialist este o conceptie generala de viata inainte de-a fi o metoda de creatie literara. El are drept obiect omul, ca reprezentant al colectivitatii umane, in opozitie cu natura. Realismul socialist concepe existenta ca o continua creatie si afirma ca menirea principala a omenirii este sa supuna natura si sa transforme lumea. Realismul socialist proclama frumusetea suprema a muncii umane. Actul muncii capata astfel o valoare estetica. Realismul socialist nu se multumeste numai sa constate si sa observe cu spirit critic realitatea; el propune solutii, construieste prezentul, prevede si pregateste viitorul".

Realismul socialist este oficializat in Romania ca metoda de creatie prin primul articol al primului capitol din primul statut al Uniunii Scriitorilor: "Uniunea Scriitorilor din RPR isi pune ca scop insusirea de catre scriitori a metodei realismului socialist, care cere zugravirea realista, istoriceste concreta, a vietii, privita in dezvoltarea ei revolutionara, oglindirea in creatia literara a fenomenelor noi progresiste ale realitatii".

In lipsa unor definitii de intrebuintare si de existenta autentice, realismul socialist va putea fi prezentat mai totdeauna prin fraze generale si exemple literare curente, prin afirmarea autorilor care-si incredinteaza partidul tutelar si cititorii ca vor fi adeptii metodei; nu apartinea realismului socialist ce e criticat, chiar daca valoarea artistica e incontestabila.

In literatura romana realismul socialist se afirma in anul 1948 odata cu ciclul celor trei articole publicate in Scanteia sub semnatura lui Sorin Toma, intitulate "Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei", despre opera poetica a lui Tudor Arghezi. Limbajul este de o duritate extrema si marcheaza ruperea totala fata de valorile trecutului: "Cu un urat mirositor vocabular […], Arghezi nu face in poezie decat ceea ce a facut Picasso in pictura, introducand ca material artistic excrementele… Crampeie de frumusete adevarata se mai intalnesc pe ici-colo in poeziile lui Arghezi…"

In anul 1950 se infiinteaza Scoala de literatura "Mihai Eminescu", cu scopul de a forma o noua generatie de scriitori in Republica Populara Romana. Intr-un articol publicat in revista "Viata Romaneasca" (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, in calitate de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, ofera definitia poetului realist-socialist: "Acesta trebuie sa fie un filozof cunoscator al celor mai inalte idei ale timpului […], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin si Stalin […], un activist in slujba respectivelor idei".

Autoritatile ideologice au accentuat importanta tematicii noi. Intr-o cuvantare din 6 ianuarie 1946 Iosif Chisinevschi situa tematica in cadrul exigentei literaturii pentru popor; teme care puteau genera "opere minunate" era "trecutul progresist", lupta partidului pentru improprietarirea taranilor, lupta contra hitlerismului si actul de la 23 august 1944. La conferinta USAZS deschisa la 5 octombrie 1946, activistul Gheorghe Vasilichi cere in numele Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Roman (PCR) opere despre muncitori si tarani. Rezolutia celui de-al doilea Congres al USAZS deschis la 19 octombrie 1947 continea si precizarea urmatoare: "Congresul recomanda lupta pentru triumful definitiv al tematicii realiste, care sa cante adevarul si viata in multiplele ei manifestari".

Tot mai numeroase erau interventiile, sondajele de opinie si discutiile publice care subliniau importanta tematicii. In numarul special pentru Craciunul 1947, "Scanteia" publica ancheta "Ce teme noi a adus anul 1947 in literatura" la care au raspuns scriitorii democrati si comunisti Mihail Sadoveanu, Radu Boureanu, Ury Benador, Marcel Breslasu, Vladimir Colin, Geo Dumitrescu, Sasa Pana, Petre Solomon; raspunsurile sustin unanim tematizarea literaturii. In acelasi timp au inceput sa se faca auzite opiniile "populare" privind suprematia tematicii, in cadrul unei campanii care atinge maximum de intensitate in 1948-1949. O ancheta era intitulata "Ce teme propuneti artistilor nostri?; in cadrul ei, articolul directorial "Temele noastre sunt temele vietii" de Nestor Ignat.

In aceasta perioada au inceput sa apara si operele dorite, de exemplificare a diferitelor sectoare de activitate economica, politica si administrativa in care omul a invins sau mai lupta cu succes cu unele ramasite ale trecutului: romane, nuvele, povestiri, drame si, mai ales, poeme. Cantitatea de opere tematizante a devenit in scurt timp uriasa; reproducerea, fie si numai a titlurilor, ar presupune un spatiu enorm, actiunea fiind superflua. Orice revista si orice placheta si-au facut o misiune de onoare din cultivarea tematicii.

Productia socioprofesionala a constituit marele succes al liricii, care si-a realizat misiunea printr-o "largire treptata a tematicii si indeosebi cultivarea marilor teme obstesti - pacea, munca, omul nou, fara a neglija alte teme pe care le genereaza viata; o parasire a vechilor pozitii de creatie individualista si o concretizare artistica a acestor teme de pe pozitiile de lupta ale clasei muncitoare".

Puterea si-a organizat un sistem de propaganda cu functie formativa si de activare a masei prin combinarea unor selectii de informatii absolutizante pozitiv sau negativ cu elemente ale comunicarii simbolice. Mijloacele ale propagandei au fost: ziarele, afisele, orice tipuri de carti, filmele, fotografiile, ilustratele postale, jurnalele de actualitati, radioul, apoi televiziunea, decoratiile, medaliile, ordinele, titlurile si titulaturile. O misiune a propagandei

era combaterea acelorasi mijloace de propaganda utilizate si de dusman. Pentru mai toate aceste forme era ceruta angajarea literatorului, concretizata in comanda sociala, determinare socialista a productiei de text ca urmare a unei ocazii implinite.

De poezia politica ocazionala a inceput sa se uzeze imediat dupa razboi. Poeziile din ziare, reviste si volume determinate de calendaristica politica fixa si de noile evenimente apartin tuturor varstelor si calificarilor.

Literatura, ca si viata economica, traia din comenzi de partid dezvoltate uneori in campanii. Existau campanii cunoscute dinainte, pentru care unii scriitori se puteau pregati, alte imprevizibile chiar si pentru liderii locali ai partidului. In prima categorie intrau aniversarile, comemorarile si lucrarile agricole ale anului. Nici o alta epoca si nici o alta organizare politica n-a acordat atata atentie aniversarilor; initial se impun ocazii definind idei revolutionare locale si internationaliste, mai tarziu sunt confiscate si evenimente istorice de legitimare nationalista.

Erau si aniversari/comemorari determinate de cifre rotunde mai mari. Decembrie era luna nasterii lui Stalin si a instaurarii republicii populare; in ianuarie si aprilie venea randul lui Lenin; februarie avea la dispozitie grevele de la Grivita din 1933; martie continea ziua internationala a femeii, mai incepea cu ziua mondiala a oamenilor muncii, continua cu cea a victoriei antihitleriste si cu sarbatorirea infiintarii partidului comunist pe plaiul romanesc; iunie debuta cu ziua copilului; august era luna eliberarii de sub jugul fascist; noiembrie Marea Revolutie Socialista din Octombrie, campania incepand cu o luna inainte. Debutul unui plan economic anual si apoi cincinal si terminarea lui, deschiderea unui congres al partidului, al organizatiei tineretului sau sindicatelor se bucurau de campanii previzibile. In aceeasi categorie intrau campaniile din ciclul agrotehnic natural: fiecare lucrare agricola - de primavara, vara sau toamna, de balegarit, arat, semanat sau recoltat era pregatit de o Hotarare a conducerii de partid si de stat considerandu-se ca poporul nu stia ce are de facut, in mobilizarea lor fiind angajate toate fortele literare si artistice.

O campanie periodica importanta a fost determinata de alegeri. Literaturii inspirate electoral i se cerea sa critice trecutul burghezo-mosieresc si sa elogieze libertatea si democratismul noilor alegeri. Antiteza demonstrativa este curenta: in trecut - falsificarea vointei alegatorilor, astazi - alegeri cu adevarat libere.

Specia agitatorica definitorie pentru epoca era sloganul sau lozinca, sinonimele fiind politic departajate: lozinca provenind din frazeologia propagandistica sovietica si desemna expresia socialista a faticului politizat, sloganul primind un sens peiorativ, indicand eforturile identice occidentale. Presa de partid si celelalte canale agitatorice inventa lozinci si le asigura circulatia; pentru anumite ocazii se compuneau seturi intregi, care constituiau un program politic general si o sursa de inspiratie pentru literatori.

Mai mult, nu poezia implica sloganul, ci agitatorul isi subordona poeticul, care trebuia sa se simta onorat prin noua lui conditie utilitara.

Si proza noua prefera brosura: povestirile si schitele brosurabile oglindeau prompt cele mai urgente probleme si cele mai noi teze de partid, tinand la curent pe cititor cu transformarile revolutionare si-i ofereau pilde vii si dinamice de conduita comunista.

Cenaclurile literare au fost grupari uneori independente de organizatia de breasla, dar nu si de supravegherea sistemului politist si de partid. Evident, nu era aici nici o noutate: s-au preluat practici sovietice, nu diferite de cel naziste. Un decret din 24 februarie 1939 preciza in Germania obligativitatea cercurilor literare de a-si anunta constituirea, de a se inscrie si functiona dupa primirea unei aprobari, de a indica numele, adresele sediului si ale conducatorilor, numarul membrilor, sarcinile propuse, etc. Se puteau infiinta cenacluri in fabrici, unitati agricole, scoli, facultati, unitati militare; uneori trasandu-se chiar sarcini si ordine in acest sens, activitatea cenaclurilor urmand sa ilustreze inflorirea unitara si armonioasa geografica a creatiei de masa. Pentru acele necesitati de subordonare s-a cautat ca aceste asocieri conventionale sa nu aiba o compozitie care ar permite solidarizarea psihica sau ideologica, o justificare pentru heterogenitate fiind compozitia sociala a statului de democratie populara.

Si in activitatea grupata prin publicatii s-a avut permanent in vedere inlaturarea oricarei tendinte spre sectarism, dizidenta sau personalizare in defavoarea programului de partid. Pentru aceasta, redactiile erau organizate administrativ, in genere, din scriitori care nu se agreau intrutotul, disensiunea facilitand intransigenta si vigilenta delationara. Orice redactie includea si un reprezentant al Securitatii, disimula, dar evidentiat rapid ca atare, redactorii sefi fiind adeseori straini in regiunea respectiva, pentru a se evita macar temporar coalizarile.

 Demolarea, nimicirea, eliminarea si starpirea trecutului au avut un caracter absolut, dar operatia a fost efectuata treptat, in masura in care preluarea puterii era un proces care inventa si releva noi si noi aspecte sale vechiului. Eliminarile de institutii, oameni si carti raspunzand unei anumite etape; apoi, orice reprezentant decretat sau voluntar al noii puteri isi asuma misiunea extirparii vechiului din elementul lui.

 

 Alexandru Daraban. 

 

 

 

0 comentarii1631 vizualizări19 iunie 2018




rss 2.0
rss 2.0