Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eco-Mediu Marti 19 Octombrie 2021 - 14587
Retrocedari ilegale a peste 43.000 hectare de padure.

Judecatorii Curtii de Apel Brasov incep vineri, 18 iunie, dezbaterile in dosarul retrocedarii ilegale a 43.227 hectare de padure de stat administrate de Directia Silvica Bacau, urmand sa intre in pronuntare in acest caz complex, dupa ce a fost administrat probatoriul.

Soarta a unui sfert din suprafata impadurita a judetului Bacau, cu o valoare estimata la peste 300 milioane de euro, va fi hotarata de un judecator specializat in infractiuni de coruptie, asa cum a hotarat Curtea Constitutionala a Romaniei, prin decizia sa controversata din 3 iulie 2019, iar instanta urmeaza sa se pronunte daca faptele retinute in rechizitoriul inaintat Inaltei Curti de Casatie si Justitie de Directia Nationala Anticoruptie in ianuarie 2015 sunt sau nu dovedite.

Curtea de Apel Brasov rejudeca pe fond dosarul retrocedarii ilegale a celor 43.227 hectare impadurite, drept efect al Curtii Constitutionale, iar incepand cu februarie 2020 s-au readministrat o serie de probe, respectiv au fost reaudiati o serie de martori, s-a efectuat o expertiza criminalistica, s-au audiat inregistrari, s-au luat declaratii unor inculpati, dar au fost declarate nule, pe baza unei alte decizii ale Curtii Constitutionale a Romaniei, interceptarile convorbirilor, mesaje sau inregistrari ambientale obtinute de procurori cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii.

Mentionam ca juristii Directiei Silvice Bacau si ai Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, desi au formulat cerere de constituire ca parte civila, au fost scosi in afara cadrului procesual, in iunie 2020, ca de altfel si procurorii DNA.

Reamintim ca in anul 2018 presedintele completului de judecata din cadrul Tribunalului Covasna, care a retrocedat ilegal cele 43.227 hectare de padure, a fost condamnat de catre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie la pedeapsa inchisorii de 3 ani, insa in urma efectului nefast al deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei, solutia de condamnare cu executare pentru luare de mita a fost anulata de catre completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si intregul dosar a fost trimis in rejudecare.

Dosarul de coruptie a ajuns la Curtea de Apel Brasov, ca urmare a faptului ca inculpatii cu inalte functii de demnitari publici au renuntat la acestea, pentru a nu mai fi judecati de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.  

Desi cererea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva si a Directiei Silvice Bacau de constituire ca parte civila in dosar a fost respinsa de Curtea de Apel Brasov in data de 26 iunie 2020 motivat de faptul ca statul este reprezentat de Ministerul Finantelor, speram intr-o judecata corecta, in care probele existente in cele 63 (LXIII) dosare anexate de Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Brasov sa fie analizate obiectiv, inclusiv probele propuse prin termenul Ministerul Finantelor Publice la termenul din 24 iulie 2020.

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva isi exprima speranta ca acest proces reprezinta o sansa pentru mentinerea in patrimoniul statului a celor 43.227 hectare paduri de stat si mizeaza pe profesionalismul reprezentantilor Ministerului Public si cei ai Ministerului Finantelor Publice care, in urma scoaterii juristilor institutiei noastre din cadrul procesual, au aparat interesele si patrimoniul statului roman in fata Curtii de Apel Brasov.

 

BIROUL DE PRESA AL REGIEI NATIONALE A PADURILOR - ROMSILVA

 

1 comentariu3017 vizualizări17 iunie 2021




rss 2.0
rss 2.0