Adevarul umbla cu capul spart.          -          Cine cuteaza sa spuna adevarul poate lesne umbla batut, ca marul.          -          Adevarul invinge orice.          -          Copiii ?i nebunii spun adevĂrul.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eco-Mediu Joi 20 Septembrie 2018 - 11186 vizitatori azi
ROMSILVA A INAUGURAT PUNCTUL FRATIEI NEAMULUI ROMANESC.

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva a inaugurat joi, 13 septembrie,"Punctul Fratiei Neamului Romanesc", un obiectiv ridicat de silvicultori in comuna Gura Teghii din judetul Buzau, la punctul de intalnire al celor trei mari provincii romanesti, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1918. La eveniment au participat Ilie Covrig, Secretar de stat pentru Paduri in Ministerul Apelor si Padurilor, Ciprian Dragos Pahontu, Directorul general al Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, directorii directiilor silvice Buzau, Covasna si Vrancea, reprezentanti ai prefecturilor, consiliilor judetene si ai autoritatilor locale din judetele Buzau, Covasna si Vrancea, silvicultori, reprezentanti ai mediului academic si membri ai comunitatilor locale.

"Punctul Fratiei Neamului Romanesc" este un observator - refugiu construit din lemn, cu inaltimea de opt metri, ce ofera vizitatorilor o panorama asupra celor trei provincii istorice locuite de romani, Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova, in punctul de confluenta a acestora, locul fiind ales simbolic, pentru a marca 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor romanesti intr-un singur stat.

In jurul obiectivului sunt amenajate panouri in care sunt prezentate personalitatile ce au contribuit la Unirea tuturor provinciilor romanesti, precum si personalitati ale culturii si stiintei din Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca.

Obiectivul este deschis permanent turistilor, pentru accesul la observator fiind amenajate si marcate trei trasee turistice, dinspre judetele Buzau, Vrancea si Covasna.

Sub egida Ministerului Apelor si Padurilor, Regia Nationala a Padurilor - Romsilva marcheaza Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente, de-a lungul acestui an. Astfel, silvicultori din Romania si Republica Moldova au plantat in aprilie, pe ambele maluri ale Prutului, "Padurea Centenar", pentru a marca o suta de ani de la decizia Sfatului Tarii de la Chisinau de unire a Republicii Democratice Moldovenesti cu Regatul Romaniei. De asemenea, la inceputul acestei luni, Regia Nationala a Padurilor - Romsilva a inaugurat Expozitia Jubiliara "100 de ani de silvicultura in Romania", gazduita de Muzeul Cinegetic al Carpatilor "Posada", in care este prezentata, interactiv, in mai multe sectiuni, activitatea silvicultorilor de la Marea Unire din 1918 pana in prezent.

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva administreaza 3,14 milioane de hectare de paduri proprietatea publica a statului si 22 de parcuri nationale si naturale cu o suprafata de aproximativ 850 de mii de hectare.

 

BIROUL DE PRESA AL REGIEI NATIONALE A PADURILOR - ROMSILVA.

 

0 comentarii329 vizualizări13 septembrie 2018




rss 2.0
rss 2.0