Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eco-Mediu Vineri 29 Martie 2024 - 14587
M.A.P. SI ROMSILVA AU DAT STARTUL CAMPANIEI DE IMPADURIRI DE PRIMAVARA.

Luna Plantarii Arborilor a debutat vineri, 16 martie, printr-o actiune de impadurire organizata de Ministerul Apelor si Padurilor si Regia Nationala a Padurilor - Romsilva pe raza localitatii Dor Marunt din judetul Calarasi. Evenimentul, la care au participat domnul Dragos Ciprian Pahontu, directorul general al Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva, domnul Ana Titu, directorul Directiei Silvice Calarasi, prefectul judetului Calarasi, domnul George Iacob, vicepresedintele Consiliului Judetean Calarasi, domnul Marian Dinulescu, reprezentanti ai autoritatilor locale, jandarmi, silvicultori si elevi voluntari ai Liceului "Alexandru Odobescu" din Lehliu Gara, marcheaza inceputul campaniei de impaduriri de primavara.

Prin actiunea de impadurire a fost infiintat un prim tronson de perdele forestiere de protectie a cailor de comunicatii pe o suprafata de 2,4 hectare si o lungime de 751 de metri pe autostrada A2 Bucuresti - Constanta.

Actiunile de infiintare a perdelelor forestiere de protectie vor fi continuate in aceasta primavara cu alte trei tronsoane, tot in judetul Calarasi, pe o suprafata de 5,8 hectare. Programul actual de infiintare a perdelelor forestiere prevede impaduriri pe o suprafata de 594,54 de hectare si o lungime totala de 198,3 kilometri pe autostrazile A1, A2 si A4, Centura Bucuresti, si drumurile nationale DN1, DN2, DN2B, DN3, DN4, DN7 si DN21, cu o investitie de 34,99 milioane de lei.  

            In cursul Lunii Plantarii Arborilor, Regia Nationala a Padurilor - Romsilva va planta 24,8 milioane de puieti forestieri, regenerand astfel 9.383 de hectare paduri aflate in proprietatea publica a statului.

            Romsilva va regenera in acest an, in cele doua campanii de impaduriri, din primavara si toamna, 12.881 de hectare, din acestea 8.433 de hectare prin regenerari naturale si 4.448 de hectare prin impaduriri, cu o investitie de 167,4 milioane de lei. De asemenea, Romsilva va efectua lucrari de completari curente in plantatii pe 1.652 de hectare, precum si lucrari de refacere a plantatiilor afectate de calamitati pe 250 de hectare.

            De asemenea, Romsilva va oferi gratuit 1 milion de puieti forestieri voluntarilor care se implica in actiuni de impaduriri.

            In ultimii 27 de ani, Romsilva a regenerat peste 540.000 de hectare de padure.

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva administreaza 3,14 milioane de hectare paduri aflate in proprietatea publica a statului si ofera servicii silvice, pe baze contractuale, pentru 1 milion de hectare de paduri aflate in alte forme de proprietate.

 

  

BIROUL DE PRESA AL REGIEI NATIONALE A PADURILOR - ROMSILVA.

 

0 comentarii2905 vizualizări16 martie 2018




rss 2.0
rss 2.0