Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Atitudine Sambata 14 Decembrie 2019 - 2286 vizitatori azi
S-a mai dus un dascal din Nepos pe drumul vesniciei.

Daca se intampla sa ai vreo durere in viata, nici una nu este mai mare decat aceea provenita din disparitia unui om apropiat sufleteste de tine. Caci nimic nu se distruge mai mai greu decat dragostea si prietenia unui om de omenie. In ziua de 1 decembrie 2019, in zi de mare sarbatoare pentru poporul nostru, s-a stins din viata la varsta de 81 de ani, un om al scolii din Nepos, Alexandru Marc, un dascal merituos, admirat si apreciat de copii si colegi, de parinti si de intreaga comunitate, pentru marea sa daruire in propagarea luminii spirituale, a invataturii si a dragostei pentru  cultura. S-a nascut la 20 martie 1938 in localitatea Marna Noua, judetul Satu Mare. Formatia  intelectuala si-a dobandit-o de-a lungul anilor de scolaritate si din dorinta de a deveni dascal pentru copiii de oriunde si din in oricare colt de tara ar fi.  In anul scolar 1964-1965 a venit la Scoala Generala din Nepos, unde isi va desfasura activitatea didactica pana la pensionare. Aici a intalnit-o pe Ana, o dascalita provenita  din familia Petri, spita renumitilor profesori de limba romana, originari din Nepos, alaturi de care, prin casatorie, vor imbratisa frumoasele lor deziderate profesionale. Alexandru Marc s-a remarcat printr-o foarte buna pregatire profesionala, prin maiestrie pedagogica si dragoste pentru copii. A fost exigent cu sine insusi, dar si cu elevii sai. A fost adeptul ordinii si disciplinei si a cautat cu orice pret sa le motiveze elevilor interesul pentru invatatura. In anul 1978 este numit director la Scoala din Nepos, functie pe care o va detine timp de 20 de ani. In aceasta calitate, a promovat ideea unitatii colectivului didactic, a fost adeptul competentei in munca de la catedra, a cresterii prestigiului scolii si asezarea ei pe un loc de cinste in topul scolilor merituoase. S-a implicat in treburile obstesti si a promovat cu talent si pasiune activitatile culturale la nivel local si judetean. In relatiile sale interumane s-a dovedit un om obiectiv, rational, corect, un bun familist, coleg si prieten de nadejde, de ale carui sfaturi s-au bucurat multe generatii de copii. Si, daca in  lumea prietenilor din viata sa particulara este regretat si plans, apoi, nu mai putin, prietenii dintre zidurile scolii, unde a risipit  energie, unde a depus atata munca, unde a creat atatea legaturi sufletesti, vor pastra in sufletele lor amintirea vesnica a iubitului si regretatului lor dascal Alexandru Marc.

     Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !

                            Mircea Darosi

 

 

 

0 comentarii595 vizualizări02 decembrie 2019




rss 2.0
rss 2.0