Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Marti 24 Noiembrie 2020 - 4820 vizitatori azi
Zilele Memorialului Gherla.

"Au murit degeaba!", auzim uneori spunandu-se despre oameni care au fost sacrificati de tirani ai trecutului. Intr-adevar, cu mintea poti sa contempli cruzimea sterila a prigoanei si executiilor politice. Inspaimantator - gandul ca acestea au fost gesturi lipsite de rost si rod, doar capricii ale unor vremuri care au trecut peste oameni, strivindu-le vietile.

 Pe de alta parte, stim ca daca persecutia insasi poate fi rodul unui astfel de "accident" al istoriei, felul in care unii oamenii au primit-o ca experienta i-a transformat cu adevarat, le-a dat si rost si rod, chiar daca el abia poate fi cantarit cu mintea omului de azi. E ca si cum sacrificarea insasi a ajutat sa se nasca sacrificiul, jertfa.

 

Pentru martirii din inchisorile comuniste, jertfa lor nu se ridica spre puternicii zilei, ci spre Dumnezeu. Iar daca oamenii cetatii de ieri si de azi pot crede ce vor despre asta, noi alegem sa ne numaram printre cei care socotesc ca jertfa cea buna a fost primita de bunul Dumnezeu.

 

Ii chemam acum pe cei intr-un gand cu noi la impreuna-pomenirea jerfei martirilor din inchisorile comuniste, la Zilele Memorialului Gherla. O intalnire, a treia dupa numarul anilor, in care facem, dupa puterile noastre, comemorarea unei suferinte care, iata, rodeste in noi si are rost pentru nadejdea noastra in viitorul acestui neam.

 

La pomenirea din acest an suntem insotiti de PS Benedict Bistriteanul, la Liturghia din 8 martie de la Memorialul Gherla. Apoi, in concertul din aceeasi zi, "Lin din Pelin", o sa primim de la prunci si oameni in toata firea darul lor pentru obstea Gherlei. Glasurilor vii ale celor care se ridica dintre noi, din Corul de copii al Memorialului Gherla, li se vor alatura tonurile calde si asezate ale cunoscutului Cor Barbatesc din Finteusu Mare, horiturile cu noduri din zestrea veche a familiei Purja, recitarile actorului Ioan Isaiu. Toate acestea, in doiniri si rostiri inchinate amintirii celor care au suferit in temnite. Si tot intru pomenirea lor pregatim parastasul din 9 martie, de ziua Sfintilor 40 de Mucenici; apoi in 12 martie, la Nicula, va fi proiectat pentru slujitorii Bisericii filmul "Intre chin si amin", despre tragedia reeducarii din inchisorile comuniste. Pe langa aceste intalniri, incepem in acest an, cu Galina Raduleanu, o serie de dialoguri pe care le vom purta, in mediul digital, cu martori ai istoriei recente.

 

Va asteptam cu pace la Zilele Memorialului Gherla si va multumim pentru gandul bun cu care speram sa ne insotiti la acest ceas al pomenirii.

 

 

 

Orarul complet al Zilelor Memorialului Gherla:

 

Duminica, 8 Martie

Sfanta Liturghie Arhiereasca, slujita in sobor de preoti in frunte cu PS Parinte Benedict Bistriteanul

Locatie: Manastirea Sfintii 40 de Mucenici - Memorialul Gherla

Ora: 09.30

 

Concert "Lin din Pelin"

Canta: Corul de copii al Memorialului Gherla; Sergiu, Lenuta Purja si Teodora Purja (tezaur uman viu); Corul Barbatesc din Finteusu Mare

Recita: Ioan Isaiu

Locatie: Escape Events, Gherla,

Ora: 18.00

 

Luni, 9 Martie

Liturghia Darurile mai inainte sfintite, urmata de parastas de comemorare a detinutilor politici

Locatie: Manastirea Sfintii 40 de Mucenici - Memorialul Gherla

Ora: 09.00

 

Miecuri, 11 Martie

Eveniment digital: "Dialogurile memoriei", cu Galina Raduleanu

Pe Pagina Memorialul Gherla, ora 20.00

 

Joi, 12 Martie

Proiectia filmului "Intre chin si amin", pentru preotii din protopopiatele Gherla si Dej

Participa: IPS Parinte Andrei al Clujului si regizorul Toma Enache

Locatie: Manastirea Nicula

Ora: 17.00

 

"Pentru durerile Sfintilor care pentru Tine au patimit, fii milostiv, Doamne, si toate durerile noastre le vindeca, Iubitorule de oameni, rugamu-ne tie."

Troparul Sfintilor 40 de Mucenici din Iezerul Sevastiei

0 comentarii4809 vizualizări05 martie 2020




rss 2.0
rss 2.0