Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Marti 15 Octombrie 2019 - 16334 vizitatori azi
Conferinta preoteasca de toamna in Protopopiatul Nasaud.

Preotii din Protopopiatul Nasaud s-au intrunit marti, 8Octombrie 2019, in cadrul Conferintei preotesti de toamna prezidata de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei. Mitropolitul Clujului a fost insotit de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului de pr. vicar Iustin Tira, de consilierul pe probleme de misiune si protocol, arhid. Claudiu Grama si de diac. lect. univ. dr. Olimpiu-Nicolae Benea, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca. La aceasta intalnire a participat si presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, domnul Emil Radu Moldovan.

Conferinta s-a desfasurat la Centrul Misionar de Tineret "Pr. Prof. Ioan Bunea" din Singeorz-Bai si a fost precedata de o slujba de Te-Deum savarsita in biserica din statiune, cu hramul "Schimbarea la Fata".

Sedinta propriu-zisa a avut loc in sala de conferinte a Centrului misionar si a debutat cu cuvantul de bun venit al pr. Ioan Dambu, protopopul Tarii Nasaudului.

In continuare, Inaltpreasfintitul Parinte Andrei a vorbit despre importanta intalnirii prilejuita de proclamarea de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a anului 2019 ca An omagial al satului romanesc(al preotilor, invatatorilor si primarilor gospodari)si An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu si Iustin Moisescu si al traducatorilor de carti bisericesti. In acelasi timp, Inaltpreasfintia Sa a adresat un indemn la lecturarea Sfintei Scripturi, facand apel atat la cuvantul scripturistic (In. 5, 39; Evr. 1, 1-2), cat si la literatura patristica, prin trimitere la opera Sfantului Efrem Sirul.

In cele ce au urmat, parintele diac. lect. univ. dr. Olimpiu-Nicolae Benea a conferentiat pe tema: "Dileme traductologice in editiile Sfintei Scripturi: Nicodim Munteanu (1944) si Iustin Moisescu (1982). O diagnoza in contextul traducerilor romanesti". Prelegerea sa a surprins aspectele importante din viata si activitatea, tipografica si editoriala,a celor doi Patriarhi carturari, mari personalitati ale Bisericii Ortodoxe Romane. Discutiile purtate apoi pe marginea temei prezentate au evidentiat necesitatea intoarcerii la textul Sfintei Scripturi si importanta utilizarii cuvantului scripturistic in predicile duminicale si ocazionale.

In incheiere, pr. vicar Iustin Tira a adus la cunostinta preotilor prezenti problemele de ordin administrativ, iar Inaltpresfintitul Parinte Andrei a concluzionat ca Patriarhii Nicodim Munteanu si Iustin Moisescu, evocati in cadrul conferintei preotesti, sunt personalitati-reper ale culturii teologice romanesti.

 

0 comentarii399 vizualizări09 octombrie 2019




rss 2.0
rss 2.0