Pastorala de Pasti a mitropolitului Clujului: Au valoare absoluta credinta in Dumnezeu si dragostea fata de tara. Inainte de Patimirile Sale de bunavoie, Domnul Iisus Hristos S-a rugat ca toti cei ce vor crede in El sa fie una, ca lumea sa fie convinsa ca El a fost trimis de Tatal. Citim in Scripturi ca, dupa moartea, invierea si inaltarea Domnului si trimiterea Sfantului Duh, intemeindu-se Biserica, toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste(Faptele Apostolilor 2, 44).

Intre crestini era o comuniune deplina si o dragoste puternica. Dezbinarile au intervenit mai tarziu. Simbolul unitatii crestine era si este camasa lui Hristos. Citim in Evanghelia Sfantului Ioan ca, dupa ce L-au rastignit pe Domnul Hristos, soldatii I-au impartit hainele in patru, dar camasa era fara cusatura, de sus tesuta in intregime. Deci au zis unii catre altii: Sa n-o sfasiem, ci sa aruncam sorti pentru ea, a cui sa fie (Ioan 19, 23-24).

Ce n-au indraznit sa faca soldatii romani, pagani, au indraznit mai tarziu crestinii. Sfantului Petru, Arhiepiscop al Alexandriei in veacul al IV-lea, i se arata in vedenie Domnul Hristos cu camasa zdrentuita, si acesta Il intreaba: Mantuitorule, cine ti-a zdrentuit camasa? Arie cel fara rusine Mi-a rupt-o! A raspuns Mantuitorul.

Din nefericire, de atunci si pana astazi, sunt multi cei ce sfasie camasa lui Hristos dand nastere la sumedenie de confesiuni si secte. Ori noi nu uitam ca Domnul Hristos I-a cerut Tatalui ca toti sa fie una (Ioan 17, 21), ca lumea sa nu fie derutata in buna ei credinta.

Totusi, de doua mii de ani, Crestinismul, Religia iubirii, le ofera oamenilor cel mai frumos mod de a trai si de a se mantui. Cartea de temelie a lui este Evanghelia Domnului Hristos. Sunt multe carti in lumea aceasta, dar nici una nu se poate compara cu Evanghelia, din simplul motiv ca nici una nu se impune, nu ne incanta, nu ne hraneste si nu ne satisface ca Evanghelia. In Evanghelie este Duh Sfant, lumina lina si simplitate cum nu se intalneste in nici o carte .

In inima Evangheliei este persoana Domnului Iisus Hristos. Cine este El? Raspundem intr-un glas cu Tatal, cu profetii, cu apostolii, cu martirii, cu toti sfintii si cu toata crestinatatea: Acesta este Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul Lumii. Referindu-se la Persoana Lui, Parintele Dumitru Staniloae zice ca El detine locul central pe arena istoriei, ca atatea milioane de oameni ii dedica tot ce e mai adanc in fiinta, in dragostea si-n atentia lor. Persoanei Lui, crestinismului, ii datoreaza Europa, si nu numai, toata civilizatia ei.

Dreptmaritori crestini,

Daca Domnul Hristos Cel inviat din morti uneste, tamaduieste, mantuieste, de unde toate neintelegerile si fracturile pe care le intalnim in lume? Se savarsesc crime, sinucideri, furturi, apostazii, se jura stramb, se doreste bunul altuia; unii se imbata, unii se invrajbesc, se cearta, se bat, se dusmanesc, sotii se despart, tinerii se corup, se injoseste in multi chipul lui Dumnezeu. In viata publica, oamenii, fiind cuprinsi de iubirea de marire si putere, se lasa atrasi in dispute lipsite de eleganta si se lucreaza unii pe altii pe la spate.

Cauza prima a neintelegerilor si dezbinarilor este diavolul. Cuvant de origine greaca, inseamna invrajbitor, calomniator, ispititor. El este spiritul rau care dezbina pe om de Dumnezeu si care inspira ura, perfidie si minciuna intre oameni. Este cunoscut si sub numele ebraic de «satana». Diavolul se impotriveste planului lui Dumnezeu, ii ispiteste si ii seduce pe oameni, este principiul distructiv. De fiinta lui tine insusi pacatul, ura si minciuna: El de la inceput a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii (Ioan 8, 44). Diavolul, deoarece uraste pe Dumnezeu si nu poate sa se razboiasca cu El, se razboieste cu noi, care suntem dupa chipul lui, inchipuindu-si ca prin aceasta infrange pe Dumnezeu. Iar pe noi ne afla ascultatori de voia lui.

Noi, insa, cand facem rau, nu putem da vina numai pe el, pentru ca avem voie libera si putem apela la ajutorul lui Dumnezeu. Dar rezultatul activitatii sale distructive il vedem peste tot. El umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5, 8).

Cu toate eforturile noastre de a face lucruri bune in societatea noastra, se ivesc asa de multe lucruri rele. Si nu se poate sa nu ne aducem aminte de pilda Mantuitorului: Asemenea este imparatia cerurilor omului care a semanat samanta buna in tarina sa. Dar pe cand oamenii dormeau, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina printre grau si s-a dus (Matei 13,  24-25). Vremea distrugerii neghinei va fi la secerisul cel mare, la sfarsitul veacurilor.

Iubiti frati si surori,

    Domnul Hristos S-a rugat Tatalui pentru unitatea noastra spirituala. Anul acesta insa ne aducem aminte ca Dumnezeu ne-a ajutat acum un secol, la 1 Decembrie 1918, sa se realizeze si unitatea noastra nationala. Aceasta unitate avea la temelie unitatea noastra spirituala. In rugaciunea pe care Patriarhul Miron Cristea a rostit-o la Alba Iulia erau si frazele acestea: Doamne, Dumnezeul nostru, Tu esti parintele nostru, Tu ai vazut stramtorarea parintilor nostri si ai auzit strigarea lor, caci se facusera ei ca floarea in bruma si plecat spre pulbere era sufletul lor, si trupul lor lipit de pamant. Tu ai implinit si cu noi ceea ce ai fagaduit de demult: «Sfarama-voi jugul de pe tine si voi rupe legaturile tale, largi-voi hotarele tale, aduna-va-voi dintre popoare si va voi strange din tarile unde sunteti imprastiati».

    Acesta era visul de generatii a romanilor. Multi au trecut in vesnicie fara sa-l vada realizat, dar cu credinta ca momentul unirii va veni. In anul 1898, Ion Luca Caragiale scria: Doamne, daca mie nu mi-e dat sa intru in pamantul fagaduintei, sa auz trambitele cantand si sa vad zidurile Ierihonului surpandu-se in fata soarelui ce s-a oprit in cale din porunca Ta, fa-ma  s-adorm pe drum cu speranta ca aceea ce nu mi-a fost dat mie, fiilor mei le va fi dat.

    Euforia unitatii i-a marcat pe participantii la Adunarea de la Alba Iulia pe intreaga viata. Tanarul invatator Marin Muresan, intors din primul razboi mondial, a participat la Marea Adunare de la 1 Decembrie la Alba Iulia. Dupa marele eveniment hoinarea pe camp si dialoga cu Tara: Eu vad ca esti alta, eu vad ca esti fericita, eu simt bucuria si noua ta viata! Te-as mangaia ca pe un copil, de-ar fi sa traiesc veacuri. Campiile tale, codrii tai, apele tale, toate-mi vorbesc de negraita ta fericire, patria mea! Nu esti pamant mort, nu esti vant, nu esti apa; esti suflet ce tremuri de bucuria libertatii.

    Si atunci, ca si acum, nu toti erau patrunsi de fiorul sfant al unitatii. Pe multi ii fascinau lucruri mai prozaice si mercantile. Dascalul amintit isi continua dialogul cu Tara: Credeam ca se va face o liniste de biserica de jur-imprejur, si tu vei fi altarul. Si, iata, in jurul tau e larma, e alergare, oamenii se zbat dupa lucruri trecatoare, si tu, vesnica frumusete, vesnica avutie, esti data uitarii.  

    Ce sa zicem de gustul amar ce ni-l lasa convulsiunile de pe arena vietii noastre publice de astazi? De absolutizarea banalului si neglijarea esentialului. Oare nu ne spune Mantuitorul: Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua (Matei 6, 33).

Doua valori si atunci, ca si acum, aveau si au valoare absoluta: credinta in Dumnezeu si dragostea fata de tara. Daca le pastram, suntem oameni fericiti, daca le pierdem, valul vremelniciei ne inghite.

Iubiti credinciosi,

Domnul Iisus Hristos S-a rastignit, S-a ingropat si a Inviat din morti pentru noi si a noastra mantuire. A intemeiat Biserica si-n Biserica, prin Sfintele Taine, in care lucreaza Duhul Sfant, omul devine o faptura noua. Conlucrand cu harul Duhului Sfant omul devine un crestin bun. Crestinul este omul cum il vrea Dumnezeu, omul model, omul ideal, asa dupa cum a fost intrupat mai intai in persoana Mantuitorului Iisus Hristos.

Omul care are preocupari religioase, care cauta Biserica, care incearca sa puna in practica Evanghelia Domnului Iisus Hristos, devine un om bun. Raul prezent in noi poate fi preschimbat in metal pretios. Dumnezeu intrupat a venit in veac sa sprijine aceasta minune a nasterii din nou. Omul poate deveni mereu bun, mereu curat.

Religia crestina intemeiata de Domnul Hristos este Religia Iubirii. Iubirea este darul cel mare pe care l-a adus Mantuitorul lumii. Citim in Sfanta Scriptura ca primii crestini staruiau intr-un cuget in templu si frangand painea in casa, luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii (Faptele Apostolilor 2, 46).

Daca Religia Crestina este Religia Iubirii, Sfantul Pavel ne spune ca Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda (1 Corinteni 13, 4-7).

Iar Sfantul Apostol Ioan, vrand sa-I dea o definitie lui Dumnezeu, zice: Dumnezeu este iubire, si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el (1 Ioan 4, 16). In aceasta Religie a Iubirii doreste Domnul Hristos cel Inviat sa-i atraga pe toti. O spune textual: Am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu si va fi o turma si un pastor (Ioan 10, 16).

Si daca e sa incheiem in spiritul celor zise, rugandu-L pe Dumnezeu sa ne pastreze unitatea, ne vom folosi de o cantare din slujba Sarbatorii: Ziua Invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea, si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem: fratilor si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Inviere. Si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le.

Dorindu-va sa va bucurati de acest praznic frumos si luminat, pe toti, tineri si batrani, va binecuvantam si va zicem:  Hristos a inviat!

    †ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului

si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului.

.

Foto - arhiva Marius Chiuzan

.