Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Miercuri 25 Noiembrie 2020 - 1276 vizitatori azi
Incepe edificarea, la Cluj, a primului Centru Integrat de Transplant din Romania si din Sud-Estul Europei.

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise, a semnat miercuri, 18 noiembrie 2020, contractul de proiectare a uneia dintre cele mai importante investitii medicale derulate vreodata in Romania: Centrul Integrat de Transplant de la Cluj. 

            Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj: "Putem afirma, fara teama de a exagera, ca este un moment cu adevarat istoric. Incepe azi, efectiv, investitia prin care vom pozitiona Clujul medical acolo unde ii este locul, pe harta extrem de putinelor centre de transplant multiorgan din Europa. Centrul de la Cluj va fi unul al excelentei atat in ceea ce priveste chirurgia si transplantul de organe cat si in ceea ce priveste cercetarea avansata in domeniu".

             Semnarea contractului, in valoare de 15.600.000 lei fara TVA, a avut loc la finalul unor etape de negociere cu castigatorul concursului international de solutii, asocierea dintre firmele de arhitectura "Pinearq S.L.P." din Spania si biroul de proiectare "Dico si Tiganas" S.R.L.

            Pe langa o reducere a costurilor de proiectare si asigurarea unor servicii suplimentare, Consiliul Judetean Cluj a obtinut in urma negocierii contractului de proiectare si o scurtare a duratei de elaborare a documentatiilor, la 14 luni, restul de 46 de luni urmand a reprezenta perioada de acordare a asistentei tehnice.

Proiectul Consiliului Judetean Cluj are un caracter profund inovator, vizand realizarea primului centru de transplant din tara care integreaza facilitatile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plaman, hepatic si renal. In cadrul acestuia, toate circuitele, spatiile si functiunile necesare vor fi realizate la cele mai inalte standarde din domeniu.

            Valoarea totala a acestei investitii medicale a fost estimata la cca. 90 de milioane de euro, Consiliul Judetean Cluj inaintand deja Ministerului Fondurilor Europene propunerea de includere a acestui mega-proiect in lista celor care vor fi finantate cu fonduri nerambursabile prin intermediul Planului National de Relansare si Rezilienta.

 

Biroul de presa

18 noiembrie 2020 

0 comentarii413 vizualizări18 noiembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0